„Dacă Dinamo vrea titlul,** atunci de ce să nu visăm și noi?”

Tehnicianul FC Brașov, Viorel Moldovan, a declarat că dacă
Dinamo, care este pe locul 8 (unul mai jos decât gruparea
ardeleană) și care are același număr de puncte, se gândește la
titlu, de ce nu ar face-o și formația sa. „Visăm și noi. Va fi un
retur echilibrat, pentru că nu există diferențe mari între primele
8 clasate. Formațiile sunt apropiate ca valoare, iar cine va avea
cea mai bună liniște, din toate punctele de vedere, va reuși să se
impună. Dacă Dinamo se gândește la titlu, de ce n-am visa și noi?”,
a spus Viorel Moldovan.

Duarte,
singurul absent

„Stegarii” vor pleca marți, în primul stagiu al iernii, în Antalya,
unde au programate și câteva partide amicale, printre adversari
numărându-se Partizan Belgrad, Mattersburg și Karpat Lvov.
Brașovenii vor mai efectua astăzi, la baza proprie, un antrenament,
timp în care vor fi testați fizic, după care, după amiază, vor
merge la București, unde vor rămâne până mâine dimineață, când este
programată plecarea spre Antalya. Singurul jucător care este încă
absent de la pregătiri este fundașul dreapta, Rui Duarte.
Rui încă nu a venit. Nu mi se pare normal ca grupul să se
pregătească, iar el să întârzie. Voi avea o discuție cu el când va
ajunge la echipă. Chiar stau și mă întreb, dacă el a fost desemnat
cel mai bun fundaș dreapta din Liga 1 fără a face pregătirea de
vară, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi venit la timp la reunire? Din
câte am înțeles este pe drum și trebuie să vină
„, a
adăugat Moldovan.

Moldovan a declarat că nu este interesat de rezultatele din
meciurile de pregătire. „Nu mă interesează rezultatele din
meciurile amicale, dar asta nu înseamnă că nu vom trata meciurile
cu seriozitate. Pentru mine este important să acumulăm cât mai mult
din punct de vedere fizic”.

Caută încă un atacant

Fostul internațional a adăugat că vrea să mai aducă un atacant și
că pista Dayro „s-a răcit”: „Ne mai trebuie un atacant, care să
marcheze. Pentru că asta a fost problema noastră în tur. Avem mai
multe piste pe care mergem și sperăm să concretizăm una dinre ele.
În rest, sunt mulțumit de juătorii pe are îi am în lot și nu
trebuie să facem mișcări de trupe. Cît îl privește pe Dayro Moreno,
pista s-a cam răcit. Oricum, dacă s-ar fi discutat să plece Duarte
și să vină Dayro, nu aș fi fost de acord”.
Legat de mijlocașul peruan Landauri, singura achiziție de până
acum, Moldovan a precizat că „a venit doar de o săptămână și are
nevoie de timp pentru a putea se acomoda și a putea ajunge la ce
aștept eu de la el”.

Bogdan FLORIN

Publicat: 18 01. 2010, 12:17
Actualizat: 18 01. 2010, 16:21