„Dacă după 10 ani aflăm că am închis un nevinovat, ce facem? Nu îi dăm drumul?!”
Dumitru Dragomir este hotărât să ajute FC Timișoara cu orice preț. Ieri la Comitetul Executiv, șeful de la ligă s-a certat cu toată lumea, dar a primit numai răspunsuri negative din cauza regulamentelor în vigoare. Mitică a pus punctul pe i și cere schimbarea legilor, pentru a rezolva "nedreptatea" făcută grupării de pe Bega.
"Timișoara solicită să se pună pe rol ca o revizuire tot materialul cu probe noi. Am ridicat această problemă în Comitetul executiv de ieri, dar m-a combătut domnul Anghelache, care mi-a spus că nu ne dă voie regulamentul. Păi dacă după 10 ani constatăm că l-am închis pe unul nevinovat, ce facem, nu-i dăm drumul? Unii nu m-au crezut în stare că voi munci atât pentru dreptatea Timișoarei. Nu știu care sunt demersurile referitoare la palmares mă depășesc, deoarece Comitetul federal mi-a ridicat împuternicirea de a mă ocupa de cazul Timișoarei", a conchis Dragomir.