„Dacă Ekeng juca aseară, murea din nou”. Scutariu, despre un caz absurd întâmplat la Târgu Mureș

Că România nu învață din greșeli e un lucru cunoscut. Că România fotbalistică nu doar că nu învață, ba chiar le repetă, ei bine asta e o certitudine. Suntem campioni în a rata întâlnirea cu bunul simț, cu logicul, cu rațiunea. Și în Liga 1 puține lucruri sunt mai defecte decât la Târgu Mureș.

Acest text nu este despre existența dubioasă a unui club înglodat în datorii. Despre promisiunile mincinoase făcute de șefii lui ASA, cei care au adus fotbaliști cu nume, au profitat de plusul de valoare, însă au uitat să îi plătească. Nu e despre salariul de 2200 de lei pe care îl avea Mutu și nici despre datoria de 700.000 de lei către Gabi Mureșan. Este despre nesimțirea unor oameni ce n-ar mai trebui lăsați în fotbal. Stadionul de la Târgu Mureș este dovada faptului că merge oricum, că nu există norme de siguranță și că, dacă ești prieten cu Joma și cu FRF, totul e posibil.

Ambulanța a avut nevoie de minute bune pentru a ajunge la locul în care un suporter dinamovist avea probleme. Asta pentru că medicul ambulanței principale nu era de găsit și a fost nevoie să fie adusă ambulanța de rezervă. Ați văzut imaginile? Nu aveau cheie la poarta de acces din colțul celălalt, medicii au intrat la pacient doar pe o ușă mică, strâmtă, în cușca aia pentru oaspeți. Apoi, ambulanța a așteptat la colț până când pacientul a fost coborât din acel loc cu acces limitat. E același stadion în care nu există nici condiții pentru presă. În cutia de termopan construită pentru așa ceva nu există internet, încălzire sau ventilație, nu există curent electric pentru toată lumea și, cel mai important, nu există vizibilitate.

Sigur, problemele nu se pot compara, sănătatea oamenilor e mai importantă decât vizibilitatea jurnaliștilor. Însă imaginea de ansamblu e ajutată de exemplele astea. Avem parte de o invenție hidoasă care se încăpățânează, pe minciuni și promisiuni false, să existe doar pentru a încasa drepturi TV. Cu complicitatea șefilor fotbalului!

Publicat: 13 09. 2016, 20:23
Actualizat: 13 09. 2016, 20:24