„Dacă există o mafie a pariurilor atunci el este unul dintre pioni!”** Pe cine suspectează „câinii” că i-ar fi vândut în derby-ul cu Steaua

Situație neclară la Dinamo. Bonetii este ca și plecat de la echipă, Dorinel Munteanu ar urma să semneze astăzi un contract cu echipa din „Ștefan cel Mare”, dar fanii nu sunt foarte interesați de acest lucru. Ei spun că vor susține orice antrenor care vine pe banca lui Dinamo dacă acesta are și rezultate.

Referitor la declarațiile acționarului Negoiță de la finalul derby-ului cu Steaua, Mihnea Ionescu spune că nu i s-a părut nimic suspect la meciul din acest campionat. În schimb, derby-ul din returul campionatului trecut a fost unul pe care galeria lui Dinamo îl consideră ca fiind unul necurat.

„Oamenii care au fost la sediul firmei domnului Badea sunt oameni reprezentativi pentru Dinamo, suporteri care merg în deplasări și de cuvântul lor trebuie să se țină cont. Maniera în care a fost dat afară Bonetti este una urâtă și conducerea este vinovată de acest lucru, dar suporterii se săturaseră să vadă un joc fără orizonat. Bonetti a spus lucrurilor pe nume și în mandatul lui clubul s-a îndepărtat de influența fraților Becali. Acestea sunt motivele pentru care l-am simpatizat pe Bonetti și pentru care suporterii l-au ținut în brațe. Nu a avut rezultate, dar asta e și vina conducerii pentru că nu a adus jucători. Putem vorbi de un New Dinamo indiferent de numele antrenorului doar dacă acționarii bagă mâna în buzunar. Vedem eventuala venire a lui Dorinel ca venirea unui antrenor dornic de afirmare. A jucat la Steaua, dar și la Dinamo așa că dacă a fost mercenar a fost la ambele echipe. Vom condiționa susținerea noului antrenor, de rezultate. Cu toții ne-am gândit că meciul cu Steaua din returul trecut ar fi fost unul necurat, dar cel de acum nu. Ne-am gândit atunci la Dragoș Grigore, dacă există o mafie a pariurilor atunci el este unul dintre pioni”, a declarat Mihnea Ionescu la Sport.ro

Publicat: 14 11. 2012, 10:44
Actualizat: 14 11. 2012, 10:47