Victor Pițurcă nu este deranjat de afirmația lui Mircea Sandu, care spusese că selecționerul va fi înlocuit dacă va intra la închisoare, pentru că nu poate să se ocupe de echipă din închisoare. Tehnicianul spune că e normal să fie înlocuit în acest caz.
Piți știe și de unde a început tot scandalul: dacă Gigi nu alerga cu geanta de bani după jucătorii Bistriței, acum n-ar mai avea nimeni bătăi de cap cu DNA-ul
"Normal că nu pot să antrenez naționala dacă intru la închisoare. Nu mi se pare o glumă bună, dar nu m-am supărat. Văd tot ce se întâmplă, mai ales că am fost răcit si am avut mai mult timp. Nu mai are niciun sens să revină cazul "Valiza" la Comitetul Executiv, poate doar dacă Justiția dă alt verdict. Să mă condamne dacă ei cred că a semna, ca martor, un contract într-o vânzare de terenuri e infracțiune. Eu sunt învinuit că aș fi semnat după scandal și l-aș fi favorizat pe Gigi." , a spus Pițurcă la gsptv.
Totuși în timpul discuției, selecționerul a fost purtat de val, uitând ce a declarat inițial și a recunoscut că de fapt banii nu erau pentru terenuri ci pentru "plătirea" celor de la U Cluj.
" Dacă nu alerga cu valiza după cei de la Gloria Bistrița, Gigi putea să încurajeze în continuare pe cine voia el fără probleme, dar așa LPF-ul a schimbat regulamentul. La urma urmei, cu ce a greșit Gigi? El doar a vrut să premieze o echipă să își apere corect șansele. ", a "bâlbăit-o" tehnicianul.
Și ca cireașa de pe tort, Pițurcă, care anterior nu vedea nimic greșit în premierea unei echipe mărturiște că în momentul cazului "Valiza", așa ceva era interzis de Regulamentul LPF.
"În acel moment premierea unei echipe era interzisă de Regulament!", a încheiat Piți
Ori Pițurcă uită repede, ori faptele petrecute atunci l-au "amețit" pe selecționer și îl fac să nu aibe încă un scenariu asupra faptelor petrecute pe 7 mai anul acesta
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER