„Dacă gluma devine serioasă, dau banii înapoi!”. Iftime, reacție la propunerea lui Becali. Ultimele detalii despre soarta lui Moruțan după coșmarul carierei
Reacția patronului lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, a venit imediat după ce Gigi Becali a anunțat în glumă că vrea 500.000 de euro înapoi de pe urma transferului lui Olimpiu Moruțan, iar în schimb mijlocașul va rămâne la actuala sa echipă.
Omul cu banii de la Botoșani a comentat ultimele afirmații ale lui Becali și a lămurit situația psihologului pe care FRF a dorit să-l trimită la Botoșani pentru câteva ședințe cu Moruțan, cel mai afectat fotbalist în urma ratării calificării naționalei U19 la EURO 2018: „Știu subiectul, dar nu este atât de amplu. A fost o discuție cu cei de la Federație, că i-au propus lui Costel Enache să-l ajute cu un psiholog pe Olimpiu Moruțan, dacă avem nevoie. Dar nu am mers mai departe. Mi se pare normal să ajutăm un jucător dacă are momente mai dificile, însă nu cred că Moruțan are nevoie. Ne-am angajat noi că îl ajutăm să treacă peste acest moment și eu cred că a trecut. E în lot, va juca. A avut o cădere mai complicată după meci. Toată lumea l-a învinuit. Dar atât. Acum sper să meargă mai departe. Eu nici nu-l consider cel mai vinovat pe el. Sigur, a greșit, dar nu din cauza lui s-a pierdut calificarea”, a declarat Iftime pentru TelekomSport.
Apoi, patronul moldovenilor a mutat discuția spre viitoarea echipă a jucătorului: „Nu pot să spun că avem toate instrumentele necesare pentru a gestiona ultra profesionist acest caz. Dar nu e atât de gravă situația lui. El a avut o problemă la începutul lui ianuarie, când a primit niște bani mai mulți și s-a dotat cu niște echipamente „speciale”. Dar a trecut peste asta. S-a obișnuit și cu mașina… El a jucat în ultimul timp. Trebuie să vedem că meciurile lui de la U19 au fost bune. El a făcut o greșeală, dar a jucat bine. Naționala a fost prost ghidonată pe ultimele 10 minute. Nu poți lua două goluri în ultimele 10 minute pentru că a plecat Moruțan, de la o echipă care nu a arătat că poate face asta cât s-a jucat 11 la 11″, a adăugat Iftime.
Declarația lui Becali de azi a fost analizată cu atenție de Iftime, care nu a negat varianta propusă în glumă de finanțatorul FCSB: „El e jucătorul FCSB-ului doar din vară, dar nu mai pot să-l iau înapoi. Banii sunt plătiți, eu nu pot să-i dau înapoi. Sigur, a fost o glumă a domnului Becali… Dacă gluma devine serioasă, îi dau înapoi, nicio problemă.
Am însă foarte mare interes (n.r. să aibă grija de Botoșani). Pur comercial, pentru că nu vreau să dau ceva de la Botoșani care să-mi facă o imagine proastă. Dar și mai mult, pentru că el îmi poate aduce jumătate din banii pe care i-am primit până acum de la FCSB, în condițiile în care el joacă la FCSB bine. Am câștig mare și nu vorbesc de cele 20% din viitoarea vânzare, dar mai am bonusuri dacă el joacă în echipă și la națională. Și nu întâmplător i-am făcut și o asigurare la Botoșani. Dacă, ferească Dumnezeu, pățește un accident și se incapacitează, domnul Becali să-și poată recuperra toți banii! Am tratat foarte profesionist subiectul ăsta!”, a declarat Valeriu Iftime pentru sursa citată.
Olimpiu Moruțan s-a transferat la FCSB în iarnă, contra sumei de un milion de euro, și a rămas să joace la FC Botoșani până în vara acestui an.