„Dacă îl vând pe Dayro cu un milion de euro,** îl aduc pe Tănase!”

Deși după marșul de protest al fanilor a declarat că este dispus să vândă clubul, Gigi Becali se gândește deja la sezonul viitor. Patronul Stelei își dorește o reconstrucție a echipei prin promovarea tinerilor de la echipa a doua: Filip, Onicaș, Rusu și Ionescu.

Unul planurile de viitor ale boss-ului grupării din Ghencea este renunțarea la fotbaliștii cu salarii mari, care și-au făcut datoria pentru club: Goian, Nicoliță sau Zapata. Dayro Moreno este și el pe "făraș", după evoluțiile catastrofale din acest sezon. Becali nu îl mai are la suflet pe columbian și spune că îl vinde contra sumei de un milion de euro.

Dacă îi va reuși mutarea cu Dayro, patronul Stelei este gata să investească banii în transferul proaspătului internațional de la FC Argeș, Cristi Tănase: "Dacă-l vând pe Dayro cu un milion, sunt dispus să investesc banii ăștia ca să-l iau pe Tănase de la Pitești", a declarat Becali, conform sport.ro.

 

Publicat: 08 06. 2009, 12:29
Actualizat: 08 06. 2009, 12:32