‘Dacă luam titlul se ajungea în stradă, se voia desființarea Ligii’
Mircea Rednic își asumă întreaga vină pentru eșecul din acest sezon al lui Dinamo. Tehnicianul așteaptă finalul meciului de la Pitești pentru a face o analiză atentă a factorilor care au dus la ratarea obiectivelor.
Puriul este convins că s-a dus o campanie foarte puternică împotriva trupei din Ștefan cel Mare,așa că, în aceste condiții, era foarte greu să se obțină mai mult. În măsura în care câinii ar fi reușit să învingă în ultimele două meciuri, cu Unirea și Brașovul, lui Dinamo i s-ar fi adus acuze grave.
"La finalul meciului cu FC Argeș o s fac o analiză completă a sezonului. Îmi asum responsabilitatea pentru finalul de campionat, nu jucătorii sunt vinovați. Totuși, dacă am fi câștigat ultimele două meciuri așa cum a câștigat Unirea, se ajungea în stradă, se cerea desființarea Ligii, eram acuzați din toate părțile", a puctat tehnicianul la gsptv.
Mircea Rednic explică de ce Gabi Tamaș a fost exclus din lot și susține că nu are nimic personal cu el. În condițiile în care va rămâne și din vară la echipă, Puriul nu va avea nicio problemă să colaboreze cu fundașul.
"Eu nu îl acuz pe Gabi de nimic, îi mulțumesc pentru ce a făcut. Dacă el nu a venit la antrenament, a dormit, înseamnă că nu este interesat de meciul următor. Asta nu înseamnă că nu vom mai lucra împreună, dacă voi rămîne la echipă. Eu trebuia să anunț conducerea."