„Dacă mă cheamă Steaua acum, mă duc în Ghencea”
Portarul Gloriei Bistrița, Ciprian Tătărușanu, a comentat statutul goalkeeperului la o echipă ca Steaua, comparativ cu o echipă mică. Tânărul fotbalist al Bistriței a declarat că ține legătura cu oficialii Stelei, care îl întreabă regulat de sănătate, precizând că e gata să ajungă la echipa militară încă de acum, dacă cele două cluburi se înțeleg.
 "Dacă am semnat cu Steaua, normal că îmi doresc să joc acolo, dar contractul intră în vigoare la vară. Mai vorbesc cu cei din conducerea Stelei, mă întreabă ce fac, dacă sunt sănătos. Dacă ei mă vor chema și se înțeleg cu conducerea Gloriei, voi merge, dacă nu, rămân la Gloria până în vară. Normal că va fi presiune, Steaua e o echipă puternică, țintește an de an campionatul, Liga Campionilor, dar dacă nu-ți dorești să joci sub presiune atunci stai la o echipă mică. La orice echipă e greu, dar, din punctul meu de vedere, la Steaua ești mai puțin solicitat decât la o echipă mică. Și eu am mai greșit în tur, dar toată lumea greșește, în fotbal nu poți fi perfect", a spus Tătărușanu.
Portarul Gloriei Bistrița a spus că Dinamo pornește cu prima șansă la câștigarea campionatului, datorită faptului că este pe primul loc: " Returul va fi la fel de greu ca și prima parte a campionatului, dar sper să facem treabă bună după această perioadă de pregătire. În lupta pentru titlu, Dinamo pornește cu prima șansa, pentru că e pe primul loc" a conchis Ciprian Tătărușanu.