„Dacă nici la națională nu sperăm, atunci la cluburi unde avem 1 leu?” Cea mai sumbră previziune dacă ratăm Campionatul Mondial: „O să ne coste să ajungem înapoi în lumea bună!”
Naționala României este în fața unei noi ratări a obiectivului de a se califica la un Campionat Mondial, iar „Regele” fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, a lansat câteva previziuni sumbre.
România este pe locul patru, cu cinci puncte, la o diferență considerablă de liderul Polonia, iar meciul de la Cluj cu Danemarca este vital pentru a nu pierde contactul cu locurile care ne trimit la turneul final din Rusia. Hagi s-a gândit la ce e mai rău și consideră că riscăm să ne îndepărătm și mai mult de lumea bună a fotbalului mondial, dacă în continuare irosim șansele pe care le avem în preliminarii: „Jucăm meciul de calificare, e un meci important. Dacă nu ne calificăm o ne fie și mai greu, nu foarte greu. O să ne coste să ajungem în lumea bună. O să avem nevoie de mult timp să ajungem acolo. Pentru că ne îndepărtăm de elita fotbalului european. Să nu stăm 20 de ani să așteptăm să revenim. E clar că la loturile naționale, dacă pot să-mi dau cu părerea, că România trebuie să facă performanțe, iar performanțe înseamnă calificări la fiecare sector. Cuvântul e performanță„.
„Eu fac parte dintr-o generație care a arătat că se poate, e un exemplu. Dacă nici la loturile naționale nu sperăm, atunci unde? La cluburi unde avem buget 1 leu? La lotul național există putere, bani… cum să nu găsim noi cei mai buni jucători, cel mai bun selecționer? Cred că eu că trebuie să avem performanță, nu există locul doi”, a declarat Hagi într-o conferință de presă.