„Dacă nu joci bine, stai pe bancă!” Prima reacție a lui Toșca după ce Reghecampf l-a criticat public și l-a scos de pe teren în minutul 31
Alin Toșca spune că a trecut deja peste partida cu Concordia Chiajna, în care Laurențiu Reghecampf l-a scos de pe teren în minutul 31, după o prestație slabă. La final, Reghe l-a criticat public pe Toșca, însă fundașul spune că acceptă decizia antrenorului și că acum este mult mai motivat să demonstreze că merită să îmbrace tricoul Stelei.
Steaua o va întâlni pe Osmanlispor, joi, de la 20:00, într-un meci decisiv pentru configurația Grupei L din Europa League (vezi aici în ce condiții se califică Steaua în primăvară), iar Toșca e convins că roș-albaștrii vor reuși să-și bucure fanii cu o victorie.
„Atmosfera este bună, ținem capul sus chiar dacă am pierdut ultimul meci. Întâlnim o echipă foarte bună, din Turcia, și trebuie să ne concentrăm.
Va fi un meci foarte greu, cu o echipă bună, dar am încredere că putem scoate un rezultat bun. Jucăm acasă în primul rând și sper să avem parte de susținerea fanilor. Nu știu dacă se va umple Național Arena, dar mi-aș dori foarte mult acest lucru. Lumea nu prea vine la stadion, dar sper ca acest lucru să se întâmple când vom avea rezultate mult mai bune.
Eu cred că ne putem califica, dar trebuie să câștigăm aceste două meciuri rămase. De ce nu? (n.r. Steaua se poate impune la Villarreal)
Sperăm ca Rusescu să nu dea gol cu noi, îl cunosc foarte bine, este un jucător de valoare și o să fac tot posibilul să-l blochez. Calitățile lui principale sunt șutul și inteligența.
Aceasta a fost decizia antrenorului. Eu sunt un jucător foarte ambițios și când trec prin astfel de momente muncesc de două ori mai mult și vreau să demonstrez că merit să joc la această echipă. Vreau să arăt că merit să joc!„, a declarat Alin Toșca pentru Dolce Sport.