„Dacă nu rezolvăm problemele financiare,** vom fi o candidată sigură la retrogradare”

Marius Stan și-a felicitat jucătorii pentru victoria cu Astra,
obținută în prelungirile partidei. Deși nu se teme de retrogradare,
președintele Oțelului anunță că gruparea gălățeană ar putea intra
clar în horă, dacă nu vor fi rezolvate problemele financiare.

„Victoria a venit de undeva de sus, am avut o doză mare de
șansă. Îi felicit pe jucători pentru că nu au dezarmat. Pentru mine
nu a fost distractiv, am avut mari emoții. Astra și astăzi a arătat
ca o echipă care joacă fotbal, nu doar la meciul cu Steaua, și nu o
spun doar de complezență. Fără a comenta pe partea tehnică, pot
spune că au fost greșeli de ambele părți, unele impardonabile. Seto
e primul japonez care a marcat în Liga I? Sincer, nu prea mi-am dat
seama, pentru ca ăla a fost mai mult golul lui Baotici, decât al
lui Seto, au conlucrat amândoi. E criză. Trebuie să reconsiderăm
salariile jucătorilor, încercăm să scăpăm de salariile foarte mari,
să înjumătățim bugetul de salarii. O să renegociem cu toții. Și cu
plata avem probleme, avem trei luni întârziere, se fac patru, din
fericire cu excepția celor doi bulgari nu și-a mai depus nimeni
memoriul. Merită din punctul ăsta de vedere toată stima. Eu zic că
nu avem emoții cu retrogradarea. Dacă o să trecem de acest hop va
fi bine, vor veni și jucători tineri, din pepinieră. Totuși, dacă
nu rezolvăm problema financiară, vom fi o candidată sigură la
retrogradare”
, a declarat Marius Stan, la gsptv, la
finalul partidei cu Astra.

După
acest meci, Oțelul a acumulat 18 puncte și a urcat pe locul 10, în
timp ce Astra a coborât pe locul 14, cu 16 puncte.

Publicat: 01 12. 2009, 16:26
Actualizat: 01 12. 2009, 16:40