„Dacă nu vede bine, să treacă, tată, pe dreapta”. Desființat de Becali, a explodat în 2014. Cota i-a ajuns la un maxim istoric
- Andrei Prepeliță (29 de ani) este marea revelație a Stelei în 2014. Mijlocașul a devenit titular incontestabil atât în formația lui Reghecampf, cât și a lui Gâlcă, iar evoluțiile excelente i-au crescut cota de piață la 1,8 milioane de euro.
Sosit în Ghencea în 2011, „Prepe” nu a reușit să se impună în primă fază. Văzut cel mult ca o soluție de avarie pentru posturi care nu cadrau cu „meseria” sa de bază – a fost folosit în multe momente pe flancul drept al apărării, unde Steaua nu a avut mult timp soluții viabile -, fostul jucător al lui FC Argeș și al Craiovei a strâns din dinți și nu a făcut niciodată atmosferă în vestiar. Un profesionist desăvârșit, Prepeliță a tras tare la antrenamente, convins că are bagajul necesar de cunoștințe fotbalistice astfel încât să se impună în cele din urmă.
Nici oprobriul public la care l-a expus Becali în multe momente nu l-a descurajat, iar 2014 a fost anul lui. Plecarea lui Bourceanu în Turcia a creat breșa pentru ca mijlocașul să evolueze constant în primul „11” al roș-albaștrilor. Dar adevărata explozie a avut loc sub comanda lui Gâlcă, el însuși mijlocaș central de meserie. Tehnicianul Stelei i-a acordat lui „Prepe” încrederea de care avea nevoie – l-a numit chiar căpitan, în absența accidentatului Tănase -, și de aici până la prestațiile strălucitoare a fost doar un pas: a făcut uitată și plecarea lui Pintilii la arabi, dominând aproape la fiecare meci mijlocul terenului de o manieră impresionantă.
Jocurile foarte bune nu s-au văzut doar în rezultatele echipei, ci și în cota de piață a fotbalistului. Aceasta s-a dublat în ultimul an, ajungând acum, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de la un maxim istoric: 1,8 milioane de euro.
„Dacă nu vede bine, să treacă, tată, pe dreapta!”
Gigi Becali, în 2012
4 goluri în 61 de partide a reușit „Prepe” pentru campioană. Parcursul constant bun l-au adus și în atenția lui Pițurcă, selecționerul convocându-l pentru duelul cu Grecia