Sub comanda lui Reghecampf, Steaua a cucerit titlul cu numărul 24. În acest moment, roș-albaștrii pregătesc strategia pentru sezonul viitor, unul extrem de dificil, mai ales că roș-albaștrii au șanse mari să bifeze o nouă prezență în grupele Ligii Campionilor.
În ultimul timp, tehnicianul din Ghencea a fost extrem de misterios în ceea ce privește viitorul său, amânând semnarea noului contract, însă, în măsura în care Becali își va respecta promisiunile, Reghe afirmă că va continua la Steaua.
„Dacă lucrurile sunt clare, dacă patronul echipei se ține de cuvânt, dar sunt convins că așa va fi, cu siguranță vom continua și la anul.„, a declarat Reghecampf la Dolce Sport.
Evoluțiile foarte bune din acest sezon au crescut cotele jucătorilor din Ghencea, Chiricheș, Rusescu, Bourceanu, Tătărușanu, Chipciu sau Latovlevici fiind monitorizați de echipe importante de pe „Bătrânul Continent”. Chiar dacă din punct de vedere financiar plecarea unora dintre „senatorii de drept” ai echipei s-ar justifica, Reghecampf are încredere că performanța are prioritate în Ghencea.
În acest context, doar fotbaliștii care vor avea oferte extrem de tentante – cazul lui Chiricheș – vor fi lăsați să plece, ceilalți urmând a-și aduce aportul pentru o calificare istorică în primăvara Champions League.
„În cazul în care vor fi oferte greu de refuzat, cum s-a spus despre Chiricheș, eu nu vreau să pun piedică niciunui jucător să ajungă la o echipă mare„, a mai spus tehnicianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER