Steaua a obținut titlul cu numărul 24, dar succesul roș-albaștrilor a fost pus în umbră de declarațiile unor foști mari steliști. Mai întâi Emerich Ienei a afirmat că Steaua nu prea a avut adversari în întrecerea internă, iar ideea a fost întărită și de Dan Petrescu.
Managerul Stelei le răspunde contestatarilor și reamintește că echipa a avut adversari redutabili în Europa.
„Am jucat cu echipele care au câștigat campionatul în Norvegia și Danemarca, dar și cu echipa care a câștigat de trei ori la rând campionatul în Olanda. Dacă Dan Petrescu a uitat, îi reamintesc eu că am bătut pe Chelsea; cred că știe echipa asta. E foarte urât să ai reacții de genul ăsta, unii suportă greu succesul altora. Noi ne bucurăm de victoriile lui Petrescu la Dinamo Moscova și îi urez să ajungă la Chelsea.
Pe Ienei nu l-am auzit niciodată să spună de bine ceva la adresa noastră, nu mă miră. Invidia e o molimă care se răspândește repede în spațiul carpato-danubiano-pontic”, a declarat unul dintre manageri la DigiSport.
„Steaua a dominat campionatul de la un capăt la altul, dar trebuie să fim realiști, să spunem împotriva cui au jucat. Că n-a fost nici o echipă în România…Asta nu e vina lor, bineînțeles. Când am luat eu cu Unirea titlul, erau Craiova, Timișoara, Dinamo, Rapid, Vaslui… Anul ăsta s-a bătut Steaua cu nimeni. CFR n-a existat, Rapid s-a desființat, Dinamo a avut probleme. Această victorie este meritul celor de la Steaua, dar n-au avut nici adversari. Dacă nu se vor întări celelalte, la anul va fi la fel sau chiar mai rău. Dacă vrea să plece Reghe, acum e momentul, după ce iei campionatul. Eu am luat campionatul cu Unirea, dar ofertele n-au venit, deși aveam și un nume și ca fotbalist”, a fost declarația lui Dan Petrescu pentru Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER