Dumitru Dragomir este optimist și spune că FC Timișoara va câștiga cu Șahtior Donețk meciul pentru calificarea în grupele Champions League. Dacă premoniția "Oracolului din Bălcești" se va adeveri, atunci președintele LPF spune că Liga I va fi printre cele mai tari campionate din Europa.
"Timișoara se va califica și dacă va fi așa, avem un campionat în primele 6-7 ale lumii: Anglia, Spania, Italia, Germania, Olanda, Franța și România. Vasluiul trece de Omonia, dar depinde și de cum vor gestiona căldura. La ora 19:00, la ei va fi o căldura de 42 de grade. Din cauza asta i-a băgat la ora asta. Este greu ca Omonia să dea 3 goluri și să nu primească niciunul. Cred că 7 echipe se vor bate pentru Europa, anul acesta, însa să ne uităm și la Brașov și la Oțelul care vin din urmă. Toate aceste echipe au centre de copii și juniori la nivelul Barcelonei", a declarat Dragomir la sptfm.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER