„Dacă suntem războinici, nu ne stă nimeni în față”

Președintele Oțelului, Marius Stan, vrea ca jucătorii săi să aibă o altă atitudine în meciul pe care gălățenii îl vor susține astăzi în compania Gloriei Bistrița.

Oficialul gălățean copiază modelul din Ghencea și le cere fotbaliștilor să fie războinici pe teren.

"Meciul cu Gloria este foarte important pentru noi în contextul celor trei înfrângeri consecutive din ultimele etape. Bistrița este un adversar tradițional pentru noi, ne-am tot întâlnit în Liga I din 1991 încoace și am avut destule probleme cu această echipă. Rămâne un adversar imprevizibil care poate pune probleme oriunde, dar poate să și piardă la fel de neașteptat. Dacă noi vom avea atitudinea necesară, aceea de adevărați războinici, nu ne este teamă de nimeni.", a spus Marius Stan, citat de site-ul oficial al clubului.

Publicat: 20 09. 2008, 15:17
Actualizat: 20 09. 2008, 15:44