„Dacă Timișoara mă vrea, eu voi veni”

“Nu” lui Steaua și Rapid. Vrea doar Timișoara. Chiar dacă s-a retras subit din lumea fotbalului, după ce a fost la un pas să preia echipa patronată de Marian Iancu, afaceristul Ovidiu Tender lansează bomba și spune că nu a renunțat la idea de a investi la clubul de pe malul Begăi.

Ați fost la un pas să preluați Timișoara. Încă vă mai gândiți să preluați un club de fotbal?

Nu.  Singura echipa de fotbal pe care aș fi putut să o preiau a fost Poli, din motive sentimentale.  Daca Timișoara va mai avea nevoie vreodata nevoie de prezența mea lângă echipa de fotbal, atunci voi fi acolo.

Ce s-a întâmplat de a căzut toată tranzacția? Totul s-a petrecut repede…..
Actualul proprietar, Marian Iancu, a decis să continue la echipă. Atât și nimic mai mult.  Timișoara este orașul meu de suflet, orașul în care m-am născut și mi-am petrecut cei mai frumoși ani din viață. Ar fi fost o onoare pentru mine să pot prelua echipa de fotbal, însă nu s-a realizat…

Ați mai vorbit cu domnul Iancu de atunci?

Foarte puțin.

S-a întețit războiul între Timișoara și FRF pentru cele șase puncte…Cât de importante sunt punctele și credeți că pot fi recuperate, mai ales că, din câte se pare, FRF nu a făcut demersurile necesare pentru a ajuta Timișoara, din contră s-a opus primirii celor șase puncte?
Cunosc foarte puțin din detaliile acestui caz cu foarte multe subtilități juridice.

 

„Aveam bani să susțin clubul”

 

S-a vorbit despre o ofertă venită din partea domnului Copos…Cât de serioasă credeți că a fost?
Am fost  interesat doar de Timișoara. Din câte am citit în ziare, domnul Copos a căutat de mai mult timp să atragă investitori la echipă.

Aveți puterea financiară să susțineți o echipă ca Steaua, Rapid sau Timișoara pe timp de criză?
Cred că dispuneam de fondurile necesare pentru a susține Poli, indiferent de situația economică actuală. Cu susținerea de care echipa se bucură în oraș și cu un stadion de 30.000 de locuri, Timișoara poate cu ușurință să genereze resurse ce sfidează criza actuală.

Domnul Becali a scos echipa la vânzare…Vă tentează sau ați fost tentat măcar o clipă să investiți la cea mai galonată echipă din România?
Nu. Niciodată.


„Timișoara poate să devină campioană”


Ce-i poate oferi fotbalul unui om potent de afaceri? Dar invers?

Dacă ne uităm în urmă nu este greu de observat că fotbalul a fost o trambulină de imagine pentru foarte mulți oameni de afaceri. În măsura în care ești interesat de acest lucru, fotbalul reprezintă un vehicul important. Eu cred că oamenii de afaceri corecți îi pot oferi fotbalului credibilitate și cel mai important susținere financiară, fără de care este imposibilă performanța notabilă.

Are Timișoara puterea să câștige titlul?
Sunt 100% convins că echipa actuală poate deveni campioană. Are un lot de jucători omogen și o susținere fantastică din partea fanilor. Ar trebui să fie suficient.

O mutare surprinzătoare pe bancă bănățeană…Uhrin cu Balint. O mutare bună?
L-am cunoscut pe Uhrin și mi-a lăsat o impresie excelenta ca om. În ceea ce privește rezultatele lui ca antrenor, dacă luăm în calcul și punctele pierdute în conflictul juridic, Timișoara ar fi trebuit să fie pe primul loc. Pe Gabi Balint nu am avut plăcerea să-l cunosc. Eu nu sunt un specialist așa ca nu ma pot pronunța dacă a fost o mutare bună sau rea, dar cred că Timișoara poate câștiga titlul de campioană.
 

Publicat: 17 03. 2009, 16:49
Actualizat: 17 03. 2009, 17:32