„Dacă vine doar un fan la stadion,** trebuie să câștigăm pentru el!”
Senegalezul Ousmane N’Doye spune că echipa trebuie să câștige
pentru cei care vin la stadion, chiar dacă este doar un singur
suporter.
„Trebuie să jucăm cu orice echipă, indiferent de starea
terenului. Nu știu câți suporteri vor veni pe vremea asta la
stadion, dar chiar și unul singur dacă vine trebuie să câștigăm
pentru el. Nu trebuie să ne intereseze arbitrajul, problema noastră
este să jucăm și să câștigăm meciul„, a spus N’Doye.
Andrei Cristea consideră că trofeul Cupei României este unul la
care se poate ajunge mai ușor, dar că echipa sa se va lupta și
pentru titlu. Vârful din Ștefan cel Mare nu se teme de accidentări,
pentru că de-obicei când te temi de ceva, atunci se întâmplă.
„Toate meciurile vor fi dificile. În turul campionatului am
pierdut multe puncte cu echipe mai mici, ceea ce ar trebui să ne
dea de gândit. Ne dorim să începem cu dreptul acest retur, pentru
că orice echipă care vine la Dinamo vrea să învingă și să intre în
istorie. Am văzut gazonul, e foarte greu de jucat pe el dar suntem
profesionisți și trebuie să câștigăm meciul. Nu trebuie să ne fie
frică de accidentări pentru că, de obicei, când ți-e frică atunci
te accidentezi. Condițiile nu se sunt favorabile, dar trebuie să
băgăm piciorul la minge și să luptăm pentru victorie. Cupa României
e un obiectiv mai ușor de atins, dar ne batem și la titlu. Trebuie
să învingem în primele 4-5 meciuri ca să mai avem șanse și trebuie
să fim realiști”, a spus Cristea.