„Dacă vor câștiga cu Steaua, giuleștenii au peste 80 la sută șanse să ia campionatul!”** Ce spune Șumudică despre discuția cu Gigi Becali
Șumudică a plecat de la FC Brașov din cauză că nu mai suporta presiunea creată în jurul său, fiind înlocuit de Ionuț Badea, care speră să salveze în acest final de sezon echipa de la retrogradare.
Antrenorul spune că rămâne în continuare atașat de clubul din Giulești pe care nu l-ar trăda niciodată.
„Nu aș face rău Rapidului nici pentru un milion de euro. Inima bate pentru Rapid. Toată lumea îmi reproșează acest lucru pentru că nu aș mai fi profesionist, deoarece mi-am dedicat dragostea acestui club. Recunosc că am jucat în cazinou, însă m-am lăsat în urmă cu șase ani, când am început cariera de antrenor. Nu e o rușine asta, și antrenorul naționalei a jucat, mai sunt și unii impresari surprinși în această ipostază, nu am făcut altceva decât să joc banii mei”, a spus Șumudică la gsptv.
Șumudică a explicat și discuția pe care a avut-o cu Gigi Becali înainte de meciul Stelei cu Vasluiul.
„Am vorbit o discuție despre modul în care am jucat cu Brașovul la Vaslui. Nu pot eu să-i dau sfaturi lui Gigi Becali sau unui alt antrenor.” a mai spus Șumudică.
Fostul tehnician al Brașovului crede că Rapidul are prima șansă la titlu dacă va reuși cel puțin un rezultat de egalitate în derby-ul cu Steaua.
„Pentru titlu, rezultatul de la Rapid-Steaua e hotărâtor. Cred că Rapidul are cel mai bun program, iar în momentul de față joacă cel mai bine. Dacă vor câștiga cu Steaua, au peste 80 la sută șanse să ia campionatul”, a mai precizat fostul antrenor al Brașovului.