Dacia este mai rapidă ca Dinamo
Dinamo a luat bătaie de la echipa lui Cîrțu, antrenorul despre care s-a zvonit că vine în „Groapă“. Prima repriză a meciului de la Urziceni a fost una slabă, în care au ieșit la suprafață doar erorile ambelor echipe.
Mai întâi a greșit Mărgăritescu, care nu s-a putut abține și a răspuns provocărilor lui Murgan. Arbitrul Lajos nu l-a iertat pe “China”, arătându-i jucătorului drumul spre vestiare. Chiar și-așa, marile ocazii le-au aparținut tot “câinilor”, în special prin Dănciulescu. “Corbul” a irosit cu seninătate inclusiv o lovitură de la 11 metri, execuția sa peste poartă fiind definitorie pentru modul cum s-a jucat în primele 45 de minute.
De partea cealaltă, Dacia lui Sorin Cîrțu a așteptat doar momentul prielnic pentru a da lovitura. Acesta a venit imediat după pauză, atunci când Chihaia l-a păcălit pe Moți și a scos un penalty transformat de Robert Neagoe. Surprinși de cursul neașteptat al jocului, alb-roșiii și-au pierdut luciditatea, trecându-și un mare zero în dreptul ocaziilor și irosind un obiectiv important.