Déja-vu de derby pe bune

Pot să te bag la orice meci din „Ștefan cel Mare!“ – „Pe buneeee?”

Îl chema Elvis. Student la Academia de Poliție și stelist. Ținea secretă orientarea sa microbistă de teamă să nu fie linșat de colegi. Era moldovean și avea freza tizului său, numai că era blond cu ochi albaștri și roșea și când dădea bună ziua.

Eu aveam 16 ani și ascultam cu interes tot ce spunea pentru că era student și arăta adorabil în uniformă.

M-am pregătit de distracție! Ruj roșu, haine strâmte și pantofi cu toc: împopoțonată, dar entuziastă. Dinamo – Steaua: meci important!

Amicul cu potențial în Interne nu anticipase ceva evident: intrările pe stadion erau extrem de aglomerate; iar eu eram prea puțin pregătită să fac sprinturi între căile de acces. Așa că, după câteva ture în jurul stadionului, printre indivizi dubioși de care bietul Elvis încercă să mă ferească, am abandonat.

Am auzit primul fluier al meciului la televizorul dintr-un bar. Nu mai știu care a fost scorul. Dar cu Elvis nu m-am mai văzut. Îmbrăcat în civil, era plictisitor. Pe bune.