D’ale Ligii lui Mitică! Cum a făcut Copos să se piardă pe drum câteva sute de mii de dolari!** Un caz uluitor din „dosarul transferurilor”

D'ale Ligii lui Mitică! Cum a făcut Copos să se piardă pe drum câteva sute de mii de dolari!** Un caz uluitor din
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Dosarul transferuri”, instrumentat de fix trei ani la Tribunalul București, scoate la iveală fapte uluitoare, explicații penibile și personaje fictive. Cazul „Dulca” e o dovadă vie a vidului de moralitate și de legislație ce a domnit ani buni în fotbalul românesc.

Cristi Dulca (38 de ani) e acum antrenor la Delta Tulcea. Nu-i e ușor să-și macine timpul pe culoarele tribunalului, dar o face din respect față de lege. Fostul rapidist a suportat cu stoicism ședințele de chimioterapie, dar se sufocă în fața ușii masive pe care scrie „Secția Penală I”. „Nu știu ce caut eu aici. Noi suntem mieii, mereu sacrificați”, șoptește Dulca. În fața instanței, ca martor, l-au târât cei de la Rapid București, prin transferul penal din 1999, la Pohang Steelers, în Coreea de Sud.

Portar, avocat, dar meseriaș

Cazul „Dulca”, unul ca multe altele din fotbalul românesc, nu ar fi ajuns probabil de notorietate fără cunoștințele și cerbicia unui avocat clujean, cândva fotbalist. Marcel Lăzăreanu (57 de ani) a fost portar pe la „U” Cluj, pe la FC Bihor, pe la echipe de pe toate continentele. În 1979 a intrat în baroul Cluj, fiind în paralel fotbalist și avocat. Doar doi ani a fost obligat să renunțe la robă, în perioada cât a jucat în Coreea de Sud (între 1990-1992), cu contract profesionist.

În 2000, când Lăzăreanu renunțase deja la mănuși, cei de la CFR Cluj l-au rugat să cerceteze transferul lui Dulca de la Rapid la Pohang. Ca formator al jucătorului, CFR își asigurase prin contract 35 la sută dintr-un eventual transfer al lui Dulca în străinătate. Rapid a prezentat o înțelegere cu Pohang în valoare de 120.000 de dolari, cu un cuantum de 42.000 de dolari pentru clujeni. „Ceva e putred”, și-a spus cel care conducea pe atunci CFR-ul, Mircea Bălaș. Ca o paranteză, ulterior acestui caz, Bălaș a fost zburat din Regionala CFR.

Filiera reală

Marcel Lăzăreanu a avut nevoie de numai câteva minute pentru a-și da seama că e ceva dubios la mijloc. „Reprezentantul clubului Pohang semnase cu litere latine, Chang. Or, cine cunoaște filosofia coreenilor, știe că aceștia iscălesc numai cu caractere tradiționale”, a explicat Lăzăreanu luni, în fața instanței de judecată. De aici a urmat un schimb de corespondențe cu managerul real al lui Pohang, pe care evident nu-l chema Chang.

Acesta a trimis ulterior la FRF contractul real cu Rapid, de 600.000 de dolari… Iar de aici, cu puțin chin (negocieri și vizite pe la comisii), banii reali au ajuns în conturile CFR-ului. Un mărunțiș de încă 168.000 de dolari, diferența de 35% din 600.000 de dolari (adică 210.000 USD) și cei 42.000 virați inițial. Statul a aflat și el, tot grație lui Lăzăreanu, iar acum s-a putut îndrepta în justiție împotriva lui George Copos pentru evaziune.


„Actul acela nu este semnat de mine, deci nu am putut să influențez în niciun fel transferul lui Dulca. Pe de altă parte, toate sumele de bani – s-a constatat și din declarațiile martorilor – au intrat în bugetul clubului Rapid, cu excepția sumei din transferul pe care l-a făcut domnul Sică Pușcoci și care a intrat direct în contul dânsului”, George Copos, patron FC Rapid

„Mă întrebați dacă mă urăsc unii oameni din fotbal după depoziția mea? Pentru adevăr nu te poate urî nimeni”, Marcel Lăzăreanu, avocat


Copos n-a semnat nimic

Acesta e cazul, pe scurt. Poate ar mai fi de menționat doar faptul că George Copos a încercat să negocieze când s-a dovedit falsul. „Vă mai dau 42.000 de dolari și mă lăsați în pace”, le-ar fi zis patronul rapidist clujenilor. Tipic, nu?… Copos a asistat luni în sala de judecată la pledoaria lui Lăzăreanu, iar la final s-a apărat: „Ați văzut vreo semnătură de-a mea pe contractul respectiv?”.

Are dreptate. Contractul fals este iscălit de impresarul Sică Pușcoci, în contul căruia au intrat, de altfel, 150.000 de dolari de la coreeni. Restul de 450.000 au ajuns la Rapid, în două tranșe și în două conturi distincte! Atunci pe ce bază le-a trimis Copos doar 42.000 de dolari clujenilor dacă nu și-a asumat contractul fals? La ce s-a raportat? Probabil trebuie întrebat domnul Chang, asiaticul dulce ca o savarină… Sică Pușcoci nu a putut fi contactat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×