D’ale lui N’Doye | Senegalezul a făcut spectacol pe aeroport când a fost întrebat despre venirea lui Mutu la ASA: „Trebuie să mă primească bine!”

Ousmane N’Doye, veteranul lui ASA, a comentat în stilul caracteristic revenirea lui Adrian Mutu în campionatul românesc, chiar la Târgu Mureș Senegalezul a vorbit în momentul în care a plecat alături de lotul antrenat de Petre Grigoraș în Antalya, unde mureșenii vor susține primul cantonament al iernii, și a glumit, ca de obicei, pe seama faptului că va fi coechipier cu Mutu.

Ambii în vârstă de 37 de ani, N’Doye și Mutu vor fi coechipieri la ASA Târgu Mureș, iar fostul mijlocaș de la Dinamo e bucuros că-l va avea alături pe „Briliant”, care se întoarce în România după o pauză de doi ani. Evident, senegalezul nu a ratat șansa de a glumi pe seama noului său coleg. Întrebat cum îl va primi pe omul care a înscris de 35 de ori pentru echipa națională, N’Doye a răspuns că nu el trebuie să-l primească pe Mutu, ci Mutu pe el, pentru că revine în țara sa.

„Am auzit că vine la noi. Ar fi bine, dar până acum nu l-am văzut, nu pot să zic nimic până nu-l văd. Îl voi primi bine. De fapt, el trebuie să mă primescă bine, pentru că s-a întors în țara lui, nu?! Sincer, nu l-am mai văzut jucând de mult, de când a plecat de la Petrolul. Nu am urmărit campionatul unde a fost. Sunt bucuros că vine și sper să facem treabă bună împreună”, a declarat N’doye, pe aeroport, la plecarea în cantonament, pentru www.dolce-sport.ro

ASA a plecat luni în cantonamentul din Antalya, primul al iernii, în care va juca cinci meciuri amicale, cu FC Zira (Azerbaidjan), Sepahan (Iran), Pogon Szczecin (Polonia), Slovan Liberec (Cehia) și Spartaki Tskhinvali (Georgia), fosta adversară a lui FC Botoșani din Europa League.

 


 

Publicat: 18 01. 2016, 14:36
Actualizat: 18 01. 2016, 14:45