Dallas vrea mai mult pe Toja decât oferă Becali
Conducerea Stelei continuă negocierile cu FC Dallas pentru transferul lui Juan Carlos Toja și a înaintat ieri o altă ofertă americanilor în valoare de 1,5 milioane de dolari, după ce precedenta propunere a fost respinsă de clubul american. „Noi am refuzat prima ofertă făcută de Steaua pentru Juan pentru că am considerat că nu este reală în raport cu valoarea fotbalistului”, a spus, pentru ProSport, directorul pe probleme mass-media al lui FC Dallas, German Sferra. „Jucătorul, dar și conducerea trebuie să analizeze acum noua propunere a românilor de ieri, care este mai mare decât cea venită inițial, de un milion de dolari. Dacă clubul consideră că aceasta este avantajoasă, atunci s-ar putea ca fotbalistul să semneze în orice clipă un contract cu Steaua. Deocamdată trebuie să analizăm toate datele”, a mai completat Sferra. Totodată, Sferra dezvăluie că pentru jucător mai sunt și alte oferte de transfer, una dintre ele venind din Anglia, de la West Ham United.