„Dăm totul pentru a ajunge în Cupa UEFA!”
Vasile Maftei speră ca Rapidul să înceapă să obțină victorii meci de meci și că banii restanți să vină până la final.
Acesta a spus că George Copos i-a certat aseară în cantonament și le-a zis că nu va fi de bine în cazul în care nu se vor califica în cupele europene.
"Avem una bună, una rea. A fost o victorie muncită, jucăm într-un ritm infernal, e bine că am câștigat. Asta e Dinamo, dacă eram noi în locul lor jucam acum fără spectatori. Asta înseamnă să ai putere. Toți jucătorii își vor primi până la urmă banii. Noi intrăm pe teren și vrem să jucăm. Cât o să putem, dăm totul pentru a ajunge în Cupa Uefa. Copos a fost aseară în cantonament și ne-a certat. Ne-a spus că va fi rău dacă nu ne calificăm în Cupa Uefa. Rapidul nu se va dărâma niciodată", a spus Maftei la finalul partidei câștigate cu Pandurii, scor 2-0.