Dan

Într-adevăr, viața e ca o pradă, vorba marelui moromețian. Iată, Rapid și-a aniversat 85 de ani de la înființare. Se zămislise în Atelierele Grivița. Dintr-o echipă muncitorească neaoșă a ajuns acum să fie ticsită cu străini și îndesată de un utecist vopsit, în seiful unui venetic nabab. Din fericire, Copos e destul de abil ca să arunce praful stătut în ochii suporterilor actuali. Așa s-a întemeiat și Trofeul „Dan Coe”, cinstind memoria unui fost mare jucător cu sânge vișiniu. Generațiile actuale știu despre Dan Coe cam cât știu și despre Robinson Crusoe, adică nimicuri vânturate.

Ei bine, Dan, chiar și dispărut, simbolizează Giuleștiul. A fost campion național de juniori și de seniori cu Rapid. L-a slujit cu patimă și talent, din postura de fundaș central angajat, devotat, exact, puternic. A îmbrăcat de 41 de ori tricoul echipei naționale. A adunat 214 jocuri în prima divizie, marcând 12 goluri. În aparență colțuros, era sensibilizat de muzica vremii, colecționând toate discurile moderne cu un pas înaintea Radioteleviziunii. Era favoritul tribunei. Odată, după o partidă de verificare în buza primăverii pe un ger care pișca, puținii privitori câți fuseserăm ne-am refugiat într-o crâșmă de lângă Pod. Deodată a izbucnit pe ușă Dan. Zeci de pahare de coniac s-au înălțat în aer, dându-i onorul.

El ne-a salutat cu mâna la bască, făcând stânga împrejur. Se îmbăiase doar în simpatie. A murit spânzurat în RF Germania exact în ziua când împlinea 41 de ani. Curaj de sinucigaș sau i se închisese gura ce mitralia invective la adresa conducerii României îngenuncheate? Nu s-a aflat niciodată. Altminteri, Rapid joacă excelent în câmp, dar percuția e timidă. A dovedit-o cu Lyon, în care Juninho părea un mahmur în week-end.