Petrolul a fost eliminată din Europa după eșecul din play-off, în fața celor de la Dinamo Zagreb. Mai mult de atât, înfrângerea în fața celor de la CFR Cluj (1-2) a învolburat apele la Ploiești, și așa destul de agitate după scandalul dintre Hoban și managerul Marius Nicolae. Dan Capră este decis să pună piciorul în prag. Patronul Petrolului spune că va purta o discuție cu Mutu, anunță venirea unui fundaș și fixează obiectivul imediat al echipei: victorii cu Pandurii, Steaua și Viitorul.
Mutu a ținut iar prima pagină a presei tabloide, după o nouă escapadă, iar Dan Capră recunoaște că este deranjat de derapajele atacantului. „Faptul că apare destul de frecvent în tabloide nu este unul confortabil. Este chiar deranjant la un moment dat. Voi avea luni o altă discuție cu el pe tema asta și sper să înțeleagă. Din punct de vedere sportiv eu așteptam mai mult de la Adi, dar sunt sigur că și el e conștient de asta”, a declarat Dan Capra într-un interviu pentru Jurnalul Prahovean.
Petrolul a pierdut primul loc din clasament după eșecul cu scandal din ultima etapă, 1-2 cu CFR Cluj, când Teixeira și Geraldo au fost ușor eliminați de arbitrul Colțescu. Patronul „lupilor” se așteaptă ca echipa lui să mai fie dezavantajată, dar spune că nu va face presiuni în acest sens și trimite săgeți către Steaua. „Eu nu voi angaja niciodată la club oameni precum Zotta sau Argăseală. Vreau ca Petrolul să rămână departe de aspectele astea. Am vorbit și cu Răzvan și el a precizat că va încerca să-i facă pe jucători să evite orice clinciuri cu arbitri. Pentru că, probabil, nu a fost cu CFR ultima dată când suntem dezavantajați”, este convins Dan Capră.
Steaua rămâne principala adversară: „Are susținere din toate punctele de vedere”
„Nu pot să spun că nu erau foarte buni acei bani din Europa League, dar asta nu înseamnă că nu ne batem la titlu. Cu trei victorii în următoarele trei meciuri, Petrolul poate reveni pe primul loc al clasamentului. O să vedeți! Cu trei victorii în aceste jocuri revenim pe primul loc. Asta îmi doresc. Nu mă tem decât de Steaua, pentru că are experiență și are susținere din toate punctele de vedere, repet, din toate punctele de vedere. La Astra sunt jucători de valoare care cred eu că se automotivează”, a mai declarat șeful ploieștenilor.
Petrolul nu este de vânzare
„Nu există varianta de a vinde echipa, dar m-aș bucura dacă ar veni un investitor puternic lângă mine, care să cumpere acțiuni la club. Unul serios, vorbesc. Pentru că au existat deja doi investitori străini care au vrut să vină la Petrolul, niște neserioși. Eu nu îmi bat joc de Petrolul, cum ar fi vrut ei„, a mai spus Dan Capră pentru Jurnalul Prahovean
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER