Dan Nistor, memorabil după Dinamo – Viitorul 3-2: „Mi-e foarte dor de Negoiță, am înțeles că și-a făcut implant, probabil nu o să-l mai recunoaștem!”
Dinamo a învins pe Viitorul, 3-2, în etapa a 14-a a Ligii 1, roș-albii conducând cu 3-0. Golurile au fost marcate de: Perovici ’29, Sorescu ’30, Filip ’61, respectiv Iancu ’76 și Boboc ’79. La finalul meciului, căpitanul „câinilor” Dan Nistor a anunțat:
„Nu ne-am gândit la meciul de azi la restanțele financiare. Sincer, mi-aș dori foarte mult să vină Ionuț Negoiță la echipă, mi-e foarte dor de dânsul, n-a mai venit de mult timp. Îi fac o invitație pe această cale. Am auzit că și-a făcut implant, probabil nu o să-l mai recunoaștem”
Privind restanțele financiare, Nistor a comentat: „Eu vroiam neapărat să câştig, am primă de joc şi vreau să strâng cât mai mulţi bani pentru copilul meu. Când nu primesc banii mă motivează foarte mult pentru că vin sărbătorile, să se adune acolo. O să-i primim, sută la sută, săptămâna asta a venit cineva din conducere şi ne-a promis că se va rezolva, noi am demonstrat că merităm banii şi vom demonstra în continuare. Dacă nu era Negoiță, acest club era în faliment! Nu e niciun fel de problemă la club, cum au scris toate ziarele că Dinamo e în faliment. Nu o să fie, chiar dacă unii vor asta”.
Liderul roș-albilor a explicat de ce Dinamo a încasat foarte repede două goluri, după ce a condus cu 3-0: „Ne-am relaxat un pic și de aceea au venit acele goluri ale oaspeților. Per total, am meritat victoria. Aveam nevoie de cele 3 puncte, pentru că locul nostru este sus în clasament.
Mă bucur că echipa a câştigat, ne-am îndeplinit obiectivul. Încet, încet urcăm, publicul m-a bucurat, încep să vină din ce în ce ma mulţi şi vorba aia, pe ei şi la caserie”.
„Sunt de la țară, n-am niciun fel de problemă să rezist din 3 în 3 zile. Normal că îmi doresc să joc și în următorul meci (n.red. cel cu Foresta Suceava din Cupa României)” – Dan Nistor, căpitan Dinamo
Negocierile privind vânzarea clubului s-au sistat, iar mijlocașul a comentat. „Toată lumea îl înjura pe George Copos la Rapid şi vedeţi unde e Rapid. Aşa că eu zic că nu e o veste proastă”, a Încheiat acesta.