Dan Nistor nu se gândește la un transfer la Astra: „Vreau să-mi duc la bun sfârșit contractul cu Pandurii”

Mijlocașul echipei Pandurii Târgu Jiu, Dan Nistor a declarat că nu se gândește la un transfer la Astra, chiar dacă nu și-a primit de o jumătate de an salaiul la echipa antrenată de Edward Iordănescu, aflată în lupta pentru locul doi, care duce în preliminariile Ligii Campionilor.

Vreau să-mi duc contractul la bun sfârșit cu Pandurii, mai am un an de contract din vară, deci nu mă gândesc la Astra. Am vorbit doar cu impresarul meu, Lucian Marinescu, au fost însă chestiuni personale„, a declarat Dan Nistor la DigiSport.

Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Marius Șumudică a declarat, după victoria cu Steaua, scor 2-0, că i-a propus mijlocașului de 32 de ani să semneze din vară cu liderul Ligii I.

M-am întâlnit întâmplător cu Nistor, eram cu echipa în mall și el, ați văzut, a plâns prin toate ziarele că nu vrea să mai stea, să fie liber. Și eu am zis că, dacă există varianta să rămân la Astra în vară, discutăm! Atâta tot„, a spus antrenorul Astrei, după victoria cu Steaua, scor 2-0.

Autorul golului doi în meciul cu Viitorul, Dan Nistor, crede într-o victorie în runda următoare, cu Dinamo. Mijlocașul a marcat primul său gol în acest sezon al Ligii I.

Partida cu Dinamo va fi un meci foarte important și dacă vom reuși să ne impune, ne consolidăm locul 3 înainte de meciul cu Steaua. Putem spune că este o finală mică a campionatului. Noi vrem să câștigăm fiecare meci și să scoatem maximum din ele” a declarat mjlocașul echipei Pandurii Târgu Jiu, Dan Nistor.

MEDIAFAX

Publicat: 18 04. 2016, 23:17
Actualizat: 18 04. 2016, 23:18