„Dan nu va mai repeta această performanță cu Unirea!** E timpul unei noi provocări pentru el!”

Gică Popescu este de părere că granzii campionatului au fără îndoială un lot mult mai valoros decât Unirea. Totuși, pe teren nu joacă numele, iar ialomițenii au demonstrat că dăruirea și motivarea, dar mai ales talentul tehnicianului compensează diferența de pe hârtie.

"Ce s-a întâmplat aseară demonstrează că nu e nevoie doar de un lot valoros. E nevoie de un tehnician foarte bun, e nevoie de continuitate, de muncă, de disciplină. Chiar dacă Unirea nu avea pe hârtie un lot la fel de valoros ca Dinamo, ca Steaua, a demonstrat că prin dăruire pot compensa. Diferența în acest campionat a făcut-o Dan Petrescu.", a spus fostul căpitan al Barcei, la Sport.ro

În urmă cu mai multe luni Popescu surprindea pe toată lumea cu afirmația conform căreia fotbaliștii lui Dinamo sunt rebuturi. Baciul explică de ce a avut dreptate – cu fotbaliști lipsiți de orice motivație nu poți să ai pretenția că poți reuși: "Dinamo a vrut să facă performanță cu jucători refuzați afară. Dacă iei astfel de jucători, nu poți să ai mari pretenții. Aceștia au venit lipsiți de motivație, dacă erau motivați, ar fi rămas în străinătate, nu s-ar fi întors în Ștefan cel Mare"

Fostul mare internațional consideră că este momentul ca Dan Petrescu să facă pasul spre o echipă de top. Performanța obținută cu Unirea e fabuloasă, dar e greu de crezut că aceasta s-ar mai putea repeta: "E clar că Dan Petrescu nu va mai putea repeta această performanță fantastică la Urziceni. Cu tot respectul pentru lotul Unirii, dar aceștia nu au cum să-și apere trofeul. Dan trebuie să fie conștient că trebuie să facă pasul spreo echipă mult mai mare. Visul lui e să ajungă la Chelsea, e bine să aibă astfel de targeturi, când își propui astfel de obiective, vei reuși"
 

Publicat: 01 06. 2009, 14:44
Actualizat: 01 06. 2009, 15:04