Dan Petrescu a dezvăluit de ce se ceartă cu arbitri: ”Mor când văd unul de ăsta”. Ce spune despre Colțescu și oferă un exemplu: ”Beau whiskey, încep să țipe, să înjure! Eu sunt mic copil”

Dan Petrescu e recunoscut pentru comportamentul său coleric în timpul meciurilor din Liga 1, ținta fiind de cele mai multe ori arbitrul care conduce la centru partida respectivă. Tehnicianul chiar a primit o suspendare de 4 etape şi a fost amendat cu 6.500 de lei de către Comisia de Disciplină a FRF după ce a fost eliminat la partida Astra-CFR Cluj, 3-2, din august 2019. Pedeapsa a venit ca urmare a injurilor aduse arbitrului Sebastian Colțescu.

”La niciun joc nu suport să pierd. Mi-ar plăcea să fiu mai calm. În cupele europene am fost cuminte cu arbitrii, n-am luat niciun galben. La ultimele meciuri, arbitrii au venit la mine și mi-au zis ‘Hai, că te știm’. M-au câștigat, gata, nu mai fac.

Dar dacă vine cu ‘Hei, domnul’, deja mă irită. Mor când văd unul de ăsta. Când văd un șmecher pe care l-am simțit că e șmecher, bravo… Nu mai fac multe. La ultimul meci m-a întrebat arbitrul, că n-am fost agitat pe bancă. Păi de ce să fiu, dacă nu au fost probleme? Eu țip când văd probleme! Dacă nu văd, de ce să țip?”, a spus Dan Petrescu la Digi Sport.

Antrenorul CFR-ului a vorbit și despre episodul în care l-a înjurat pe Sebastian Colțescu. La meciul cu Astra, tehnicianul și trei jucători ai ardelenilor au fost eliminați.

”De exemplu, Colțescu! Așa se face? Dai 17 roșii, și mie, și jucătorilor. Și penalty-uri… Hai, mă, lasă-mă…Eu sunt unu la sută din Gordon Strachan, care m-a antrenat. Doamne, cum făcea! N-ai fi vrut să fii la pauză… Mâna-n gât, ghete aruncate. Secunzii beau whiskey și începeau să țipe, să înjure! Eu sunt mic copil”, a mai spus acesta.

Publicat: 26 12. 2019, 09:26
Actualizat: 26 12. 2019, 09:57