Dan Petrescu a avut o întâlnire cu oficialii echipei, în care și-a spus doleanțele în privința listei de transferuri pentru sezonul viitor. Tehnicianul susține că își dorește să-i prelungească înțelegerea lui Kevin Boli și alți șase fotbaliști. Petrescu s-a plâns, imediat după revenirea în Gruia, că lotul nu este complet.
Dan Petrescu ar dori cel puțin șase jucători noi și a nominalizat posturile pe care vrea să transfere: „Au fost ședințe, mi-am exprimat dorința să mai aducem ceva jucători. Va fi greu fără bani, dar și cu bani ar fi greu să aducem jucători peste ce avem. Trebuie să aducem un fundaș dreapta. Sper din tot sufletul să prelungim împrumutul lui Boli. Ar mai trebui doi sau trei mijlocași și doi sau trei jucători de atac. Cam 6 jucători, plus doi jucători de valoare under 21, care au jucat sau care sunt jucători la echipa națională. Sunt și jucători străini și români și din Liga 1 și din afară. Eu știu ce vreau. Mi-aș dori 22 de jucători de valoare, pentru că aș vrea să am o echipă în Europa și una în campionat”, a spus Petrescu
Deși ar însemna două întăriri considerabile pentru meciurile din preliminariile Ligii Campionilor, „Bursucul” nu se gândește la Nicolae Stanciu sau Constantin Budescu, jucători ce ar putea deveni liberi de contract: „În niciun caz nu ne-am permite un jucător ca Stanciu, nici pe Budescu cred. N-am vorbit niciodată despre el”.
Dan Petrescu a vorbit și despre eșecul transferului lui Julio Baptista, în perioada în care el era plecat în China. „Dacă Baptista era antrenat de mine, eu îmi luam toată responsabilitatea. Un antrenor trebuie să decidă transferurile, pentru că el este responsabil de rezultate”, a mai spus Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER