Dan Petrescu a înjurat un fotbalist! Ce au surprins microfoanele de fond: „Joacă, ce m****i mă-tii ai?!”
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a avut un nou derapaj la adresa jucătorilor săi. De data aceasta, din câte se pare, „victima” tehnicianului echipei campioane a fost Billel Omrani.
Ce s-a întâmplat? În minutul 28 al meciului cu Universitatea Craiova, la scorul de 1-0 pentru ardeleni, Dan Petrescu a fost surprins de microfoanele de fond în timp ce spunea către un fotbalist din apropierea sa: „Vrei să te schimb acum?! Joacă, ce morții mă-tii ai?!”.
Ionuț Angheluță, comentatorul Digi Sport al partidei din Bănie, a precizat: „Omrani era aproape de el, probabil lui i s-a adresat, pentru că a dispărut un pic din joc în ultimele minute”.
Dan Petrescu a înjurat un fotbalist! Ce au surprins microfoanele de fond: „Joacă, ce m****i mă-tii ai?!”
Nu e prima dată când Dan Petrescu răbufnește la adresa jucătorilor săi. În 2017, de asemenea într-un duel între CFR Cluj și trupa olteană, Cristi Manea a fost înjurat de Dan Petrescu. Ce au surprins atunci camerele tv? „Bursucul” îi spunea lui Manea: „Stai aici, unde pi..a mă-ti te duci? F..-ți gâtu’ mă-ti, să-ți f..t!”. Jucătorul, atunci în vârstă de ani, s-a uitat la tehnician pnetru câteva secunde după care s-a dus direct la vestiar. Tehnicianul îi reproșa fundașului primul gol înscris de olteni.
La finalul meciului, antrenorul formației ardelene motiva: „Eram nervos pe Manea pentru că nu a stat bine la ultima fază din prima repriză. Pe el l-a luat valul şi nu mă auzea. Normal că eram foarte nervos”.
- Scandal la derby-ul Universitatea Craiova – CFR Cluj! Oltenii au cerut penalty și jucătorii au fost aproape de o bătaie generală!
„Lumea nu îl ştie pe Dan Petrescu cum e în afara terenului de fotbal. Noi ieşeam cu familiile la restaurant. Ne întâlneam şi altfel, dar când intra pe poarta stadionului se transforma. El punea mereu presiune pe jucători. Spunea că el i-a adus şi are pretenţii de la ei. Noi, jucătorii, aveam momente în care puneam pariuri pe cine înjură mai mult. Contează foarte mult că la Urziceni a fost liantul Mihai Stoica, între noi, antrenor şi conducere. Făcea legătura bine şi a contat mult asta când am luat campionatul” spunea și Dinu Todoran despre temperamentalul Dan Petrescu.