Dan Petrescu a plecat de la stadion după ce a fost eliminat! Alin Minteuan i-a ținut locul în fața reporterilor: „E normal să fie nervos. Probabil că unii sunt deranjați”

Secundul lui Dan Petrescu, Alin Minteuan, i-a luat locul antrenorului principal în fața reporterilor, iar omul care a condus echipa în iarnă a fost nemulțumit de maniera de arbitraj a lui Sebastian Colțescu. 

Centralul care a condus AstraCFR Cluj a eliminat trei oameni din tabăra oaspeților. Dan Petrescu a plecat primul, Mario Camora l-a urmat, iar Cosmin Vâtcă a primit și el cartonașul roșu: „Probabil că s-a rupt partida încă de la început, pentru că au mai fost câteva faulturi înainte de tot ce a dus la… La nervii care au fost… A fost un arbitraj care ne-a defavorizat. E inadmisibil ca cineva să vină se te arbitreze în halul acesta. Fotbaliștii au stat șase zile departe de familii și când joacă sunt împideicați. Nu e ok așa ceva. Să știți că aceste lucruri nu au fost întâmplătoare. Când simți că cineva te provoacă, simți și reacționezi. Eliminarea lui Dan Petrescu… A intrat în teren pe fondul unei stări nervoase, putea să-i acorde un cartonaș galben și atât. Mi se pare normal să fie nervos, nu am discutat cu dânsul încă”, a declarat Alin Minteuan pentru DigiSport.  

Dan Petrescu a plecat direct spre București, după ce a fost eliminat de Sebastian Colțescu. Se pare că antrenorul lui CFR Cluj nu a mai rezistat pe stadionul din Giurgiu. 

Minteuan a susținut că „probabil unii sunt deranjați”, cu referire la cele două titluri consecutive cucerite de CFR Cluj: „E inadmisibil să fii arbitrat în acest hal. Nu e vorba că cineva ne vrea răul. Nu pot să spun că e întâmplător sau voit, dar prin maniera dânsului în această seară ne-a defavorizat. Nu e prima dată. Să iei doi ani la rând titlul e un lucru extraordinar. Probabil că sunt unii deranjați. Ca să faci aceste lucruri e deranjant”, a adăugat secundul lui Dan Petrescu. 

Citește și: Incredibil! Mario Camora, eliminat după ce a trântit o sticlă cu apă pe teren. Sebastian Colțescu, decizie de neînțeles + Dan Petrescu și Vâtcă au văzut și ei cartonașul roșu

 

Publicat: 31 08. 2019, 23:23
Actualizat: 31 08. 2019, 23:24