Componentul Generației de Aur a făcut o incursiune în trecutul copilăriei sale, a subliniat momentele cheie ale carierei, dar a vorbit și despre viața antrenorului român. Într-o perioadă în care latura financiară primează pentru orice sportiv, Petrescu a întărit: „Nu ai cum să antrenezi fotbaliștii care nu-și primesc banii. Vin la antrenamente, joacă, dar la final nu ai ce să le reproșezi sau ce să le ceri. Așa mi s-a întâmplat și la Kuban Krasnodar, de unde nu mi-am mai luat nici acum banii pe 6 luni.
Dar ca să înțelegeți importanța acestui aspect, vă povestesc o întâmplare din China. (n.r. – Petrescu a antrenat un sezon la Juangsu Sainty, 2016-2017). Am ținut înaintea unui meci important un discurs în vestiar de 40 de minute. Poate am greșit și eu, pentru că, de regulă, țin speechul cam 20 de minute. Se uită jucătorii la mine, aplaudă, se automotivează, simt că i-am conectat total la partidă. După ce termin eu, intră patronul în vestiar…
Le spune doar atât. Aveți următoarea primă… pentru meciul ăsta! Ce crezi că au făcut!? Au început să dea din picioare, să sară, și mi-au jucat de au rupt pământul! Contează enorm motivația financiară, îți joacă altfel fotbalistul”, a spus Petrescu, la emisiunea Andreei Esca, la Europa FM. Andreea Esca realizează în fiecare sâmbătă, de la ora 12:00, la Europa FM, emisiunea LA RADIO cu Andreea Esca.
Dan Petrescu antrenează la CFR Cluj din vara acestui an. FRF i-a propus un contract pentru a-l înlocui pe Christoph Daum pe banca naționalei, însă bucureșteanul în vârstă de 49 de ani a refuzat pentru a se concentra pe proiectul din Gruia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER