Dan Petrescu, cea mai mare amenințare a FCSB: „Vor crește șansele CFR-ului la titlu”. Gigi Becali, mai sigur ca niciodată că pierde campionatul: „Am spus eu vreodată asta? Noi vom fi pe doi”

O posibilă revenire a lui Dan Petrescu la CFR Cluj îi dă fiori lui Gigi Becali, care nu și-ar dori ca rivalul său din sezonul trecut să lase echipa din China. Patronul FCSB se teme de impactul pe care „Bursucul” l-ar putea avea asupra jucătorilor de la CFR. Latifundiarul din Pipera e conștient că șansele CFR-ului la titlu ar crește considerabil odată cu revenirea lui Petrescu.

„Normal că vor crește șansele CFR-ului, pentru că el cunoaște lotul. Oricine ar veni…. CFR e prima favorită la titlu. Eu cred că CFR e echipa cea mai solidă. Ei sunt favoriții la titlu. Eu cred că noi o să venim pe doi și Craiova pe trei.

Păi, CFR a pierdut cu Astra, iar Astra e a patra. Cu Hermannstadt a avut ghinion, i-a distrus și a pierdut cu Craiova, pe care iar i-a distrus. Cât o să aibă loc ghinion?”, a spus Gigi Becali, la DigiSport, după Chiajna – FCSB.

Patronul FCSB a încheiat într-o notă pesimistă și s-a recunoscut înfrânt în fața CFR-ului: „Cea mai puternică echipă e CFR. Vreodată am spus, până acum, că noi suntem a doua echipă? Noi suntem pe locul doi. Tragem la titlu, dar…”, a declarat finanțatorul FCSB, la DigiSport. 

 

 

Publicat: 18 02. 2019, 23:06
Actualizat: 18 02. 2019, 23:07