Dan Petrescu, criticat dur!** „Filosofia lui de antrenorat merge la echipele mici! Nu va rezista la o echipă ca Steaua sau Dinamo!

Dan Petrescu a primit luni distincția de cel mai bun antrenor al
anului, iar la o zi distanță a vorbit la Fanatik Show despre
întreaga sa carieră de tehnician. Unul dintre cele mai interesante
și în același timp dureroase aspecte la care s-a referit „Bursucul”
a fost scurta perioadă din 2004, când a antrenat-o pe Rapid,
singura echipă la care acesta a eșuat.

Interesante sunt însă motivele pentru care Dan Petrescu n-a
reușit în Giulești, de unde a plecat cu coada între picioare după
doar șase etape în returul campionatului 2003-2004. Robert Niță,
fostul atacant al giuleștenilor, spune că metodele „Bursucului” au
fost de vină și că regimul impus de el nu putea prinde la Rapid.
„Făcea antrenamente extenuante și țin minte că ne-a chemat la
pregătire și în ziua de Paște. Așa ceva nu avea cum să meargă. Nici
acum nu i-ar ieși dacă ar veni la Rapid, Steaua, Dinamo sau altă
echipă mare”, a afirmat fostul atacant al Rapidului. Surse demne de
încredere susțin că, anunțați fiind de antrenor că vor avea
antrenament în dimineața zilei de Paște, jucătorii s-ar fi vorbit
între ei să-l „curețe” pe Dan Petrescu! Întâmplare sau nu, etapa
următoare, Rapid a pierdut la Craiova, 1-3, iar „Bursucul” și-a dat
demisia!

L-au lucrat jucătorii?

Insinuările sunt clare și se referă la faptul dezbătut și cu
șase ani în urmă, conform căruia jucătorii l-ar fi lucrat pe
„Bursuc” pentru că acesta avea o atitudine tiranică față de
jucători și, în plus, făcea și antrenamente extrem de solicitante.
Suspecții principali au fost, în acel moment, veteranii echipei, în
frunte cu Vasile Maftei, Marius Măldărășanu, Robert Niță și Sabin
Ilie. Voalat, suspiciunile au fost confirmate și de Gigi Corsicanu,
liderul de atunci al galeriei Rapidului. „Eu sunt corect față de
Rapid și niciodată n-o să închid ochii atunci când ceva nu este în
regulă. S-a întâmplat ceva ciudat la meciul de la Craiova, ultimul
al lui Petrescu”, a afirmat acesta. Rapid a pierdut atunci cu 3-1,
iar „Bursucul” și-a dat demisia pe acordurile deja celebrei zicale
a lui Mircea Rednic, antrenorul de atunci al Craiovei: „Ce bine îmi
pare că ți-ai luat țeapă!”. „Puriul” fusese înlocuit de Petrescu în
acea iarnă, chiar dacă echipa se afla pe locul 3, la același număr
de puncte de liderul Dinamo!

„N-ar
reuși la o echipă mare!”

În 2004, Robert Niță, jucător celebru pentru replica „Sunt bun, dar
nu mă vede nimeni”, își trăia ultimele sale momente la Rapid și
spune că, deși avea ce să învețe de la „Bursuc”, era imposibil ca
filosofia sa să nu deranjeze jucătorii cu personalitate.

De ce nu i-a ieșit lui Petrescu și la
Rapid?

Pentru că filosofia lui de antrenorat merge la o echipă mică, unde
jucătorii sunt dispuși la orice sacrificii pentru a face
performanță, nu la una mare. De aceea i-a ieșit la Sportul,
Urziceni sau Krasnodar, dar la o formație cu jucători de națională
și cu personalitate puternică nu ține armata.

E adevărat că cel mai mult vă deranjau
cantonamentele?

Da. Țin minte că în acel an ne-a chemat și de Paște. Mi s-a părut
incredibil, dar n-am avut ce face, am mers și am luat masa cu el la
Pro Rapid. E clar că asta nu putea să placă nimănui.

Dar după aceste reușite crezi că ar face față la o
echipă mare?

În ciuda performanțelor sale, care merită apreciate, eu continui să
cred că, dacă va miza pe aceeași filosofie, nici pe viitor nu va
rezista la o echipă ca Steaua, Rapid sau Dinamo. Lui i-a mers la
Urziceni, cu un jucător dat afară de Dinamo, unul dat afară de
Steaua, dar la alt nivel nu-i vor fi înțelese și tolerate toate
fixurile.

M-am întâlnit cu Gigi Corsicanu’ și i-am spus că știm amândoi
de ce n-am reușit să fac treabă și la Rapid. Oricum, ei au pierdut,
nu eu, pentru că eu am ajuns cu Urziceni în Liga Campionilor, iar
ei n-au realizat nimic în ultimii ani

Dan Petrescu, antrenor Kuban Krasnodar

Am avut o discuție cu Dan Petrescu în care mi-a mărturisit că
prima echipă cu care a simpatizat a fost Rapid. L-a durut foarte
tare că nu a reușit să se impună în Giulești, dar poate că
drumurile noastre se vor mai intersecta

Gigi Corsicanu’, președinte Liga Suporterilor Rapidiști (LSR)

Adevărul este că galeria abia aștepta să piardă și să-l
conteste din cauza trecutului său stelist, dar noi, jucătorii, n-am
avut niciun amestec. Când nu sunt rezultate, spui că te lucrează
unul sau altul. Dacă era așa, nu-l mai lua pe Maftei la Urziceni și
nici mie nu-mi mai făcea ofertă să vin

Marius Măldărășanu, fost jucător Rapid

Dan făcea antrenamente noi și grele, și totul culmina cu
regimul de cantonament draconic. Acestea s-au dovedit mai târziu
câștigătoare, dar nu aveau cum să prindă la Rapid

Robert Niță, fost atacant Rapid

În ciuda faptului că nu ne conveneau antrenamentele, nu se pune
problema să-l fi lucrat noi, jucătorii, pe Dan Petrescu

Robert Niță, fost atacant Rapid

Publicat: 10 12. 2010, 09:08
Actualizat: 10 12. 2010, 09:13