Dan Petrescu, despre plecarea lui Bokila la Dinamo: „Nu vreau să țin jucători nemulțumiți”. Cum a arătat aventura atacantului în perioada CFR Cluj

Redactor:
Dan Mirea
Dan Petrescu, despre plecarea lui Bokila la Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a recunoscut cum au decurs discuțiile dintre el și Jeremy Bokila, cel care a început sezonul la CFR Cluj, dar după opt etape a plecat la Dinamo. „Câinii” l-au împrumutat pe atacantul congolez de la Arkhisarspor până la finalul sezonului.

Dan Petrescu a transferat un lot întreg la CFR, în această vară, cu care să-și asigure șanse reale pentru câștigarea campionatului. Totuși, fotbalistul care i-a promis lui Contra că va ajunge la Dinamo la începutul campionatului a preferat în cele din urmă CFR-ul. După opt etape în care nu a confirmat la Cluj, Bokila a fost prezentat la Dinamo ca fiind jucătorul cu numărul 10.

Dan Petrescu a vorbit, după plecarea jucătorului, despre perioada petrecută de Bokila la CFR:  „Jeremy a venit bine la echipă, a venit entuziast în pregătire, a arătat foarte bine, după care la Cluj mai mult a fost accidentat. Nu prea s-a antrenat. La meciuri parcă nu a fost el, a venit la mine cu dorința de a juca mai mult și i-am zis că asta nu pot să i-o promit”, a declarat Petrescu, scrie Dolce Sport.

CFR Cluj a rămas cu trei atacanți în lot: Vera, Omrani și Ibrahima Balde. Dan Petrescu nu pare dezamăgit de ultima plecare din lotul echipei: „Dacă el crede că în altă parte joacă mai mult și e sigur de el, nu vreau să țin jucători nemultumiți. Orice jucător care vine la mine și vrea să plece, e normal să îl lași să plece, nu are rost să antrenez jucători nemulțumiti. Nu am ce să îi reproșez băiatului, el a încercat ceva, nu a mers. Unii jucători poate nu se adapteaza într-un loc și nu ai cum sa îi ții”, a adăugat antrenorul. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×