Dan Petrescu, după ce FCSB reluase antrenamentele: „M-am șocat când am văzut imaginile!”
Dan Petrescu a criticat decizia celor de la FCSB de a relua antrenamentele în mod organizat, în plină pandemie COVID-19.
Antrenorul Bogdan Vintilă a fost chemat la poliţie după apariţia imaginilor cu jucătorii pregătindu-se la baza din Berceni.
„Eu când am văzut imaginile și eu m-am șocat puțin. Știam că nu avem voie să ne antrenăm și când am văzut o echipă împreună, nu am înțeles. Nu cred că e normal că acum să se antreneze o echipă împreună. Astea sunt legile și ordonanțele”, a declarat Dan Petrescu, la Pro X.
Gigi Becali, care a anunțat că toţi jucătorii FCSB au fost testaţi pentru coronavirus de două ori, a explicat ce s-a întâmplat la ședința de pregătire de la baza din Berceni: „Bogdan Vintilă a fost chemat la Poliţia Capitalei. Nu mai are nimeni logică, nu mai ştii nimic în ţara asta. Dacă respecţi legea, nu trebuie să-ţi fie frică. Dar au am făcut puşcărie, chiar dacă am respectat legea. Au zis că premierea e mită…Miliţia a văzut tot antrenamentul, că se respectă, e distanţare socială. Se respectă ordonanţa, la revedere, n-am nicio treabă. Miliţianul a fost îngrijorat, a crezut că am început pregătirea. Noi nu am început pregătirea, noi facem pregătire fizică, o zi acasă, una la teren. Câte trei, trei, trei. Nu e o pregătire organizată. Sunt cinci terenuri. Câte trei pe teren. Nu facem cu mingea deloc. Şi ăia trei trebuie să stea la distanţă”.
- Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat ce se va întâmpla după data de 15 mai în România: „Faptul că din 15 mai este posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în niciun caz că revenim la viaţa noastră normală pe care am avut-o înainte de epidemie. Deci 15 mai, dragii mei, nu înseamnă o revenire bruscă la normalitatea pe care am cunoscut-o. În realitate, experţii ne spun că nici nu ştim când vom reveni la o viaţă normală, aşa cum o ştim noi de dinainte de pandemie. Vor rămâne foarte multe restricţii în vigoare, nu vom putea să ne întâlnim decât maximum câte trei, nu vom putea, o vreme destul de bună, să ieşim, de exemplu, la restaurant sau la mall. Nu vom putea, imediat după 15 mai, nici măcar să plecăm din localitate, decât dacă avem un motiv foarte serios. Aceste lucruri, sigur, vor fi încă detaliate”.