Dan Petrescu este cerut de fani la Craiova, echipă căreia i-a suflat titlul și pe care a atacat-o public: „De joga-bonito avem timp după 3-4 ani în care să luăm 2-3 titluri!”
Demis de conducătorii lui CFR Cluj după ce echipa campioană a suferit cinci înfrângeri în ultimele șase meciuri, în campionat, Europa League şi Cupa României, Dan Petrescu este solicitat intens de suporterii Universităţii Craiova.
Majoritatea suporterilor olteni par convinşi că unicul tehnician care poate să aducă după foarte mulţi ani un titlu în Bănie este „Bursucul”. Fanii Craiovei, mari amatori de spectacol, s-ar împăca şi cu jocul pragmatic, fără culoare, pe care-l etalează echipele lui Dan Petrescu, cu condiţia ca acesta să aducă trofee la Craiova.
„Dan Petrescu, dacă se vrea performanţă! De joga-bonito avem timp după 3-4 ani în care să luăm 2-3 titluri și să facem coeficient european! Asta e prioritatea Universității la ora asta, un titlu și apoi doar Europa!” scrie un fan care s-ar resemna şi cu un fotbal mai puţin atractiv, dar acompaniat de performanţe.
În momentul în care clubul din Bănie şi-a redeschis pagina de facebook, închisă pentru zece zile, după ce a fost atacată de hackeri, înaintea meciului de la Botoşani, fanii au postat foarte multe mesaje în care îl solicită ca antrenor la Craiova pe Dan Petrescu.
Petrescu i-a suflat „la potou” titlul Craiovei şi a atacat-o public deseori
Dan Petrescu a câştigat 3 ani la rând campionatul în România, cu CFR Cluj, ultima dată chiar după un duel direct pentru locul 1 cu Universitatea Craiova, în ultima etapă. Atunci, Petrescu nu s-a aflat pe bancă, ci în izolare, din cauza coronavirusului, dar şi de la distanţă a reuşit să câştige duelul cu Cristiano Bergodi, după ce acesta îl învinsese în tur, în Gruia.
Paradoxal, „Bursucul” este preferat de suporterii Craiovei, deşi aceştia l-au luat în colimator cu orice ocazie, dar mai ales când a lansat atacuri asupra rivalei din Bănie, pe care a considerat-o avantajată de arbitraje.
„Au fost două penalty-uri clare, care nu au fost date. Presiunile pe care le fac cei de la Craiova au mereu succes. Toţi arbitrii care vin la Cluj arbitrează CFR-ul ca şi cum adversarul ar fi campioana. Noi nu mai primim de mult penalty-uri” a declarat Petrescu şi la ultima apariţie ca antrenor al CFR-ului, după eliminarea din Cupa României, în faţa lui Poli Iaşi. Şi nu a fost singura luare de poziţie a lui Dan Petrescu faţă de Craiova, deşi din Bănie replicile au fost mai rare şi mai puţin vehemente.
De ce nu este dorit Dan Petrescu de conducătorii Craiovei
Deşi este un antrenor titrat şi practic unul care îţi garantează performanţa, Dan Petrescu nu este agreat de Mihai Rotaru, finanţatorul Universităţii Craiova, cât şi de alţi oficiali din Bănie. Dan Petrescu nu este genul de antrenor care oferă şanse jucătorilor tineri, ba chiar este un „duşman” al acestora, nu în puţine rânduri el umilind anumiţi jucători pe care era nevoit să-i introducă titulari datorită regulii under 21, dar pe care i-a înlocuit imediat după începutul meciului.
Craiova este un club care promovează juniorii, care investeşte peste o jumătate de milion de euro anual în academie şi care a şi obţinut sume importante din vânzarea tinerilor din pepinieră, aşa încât Dan Petrescu nu se pliază deloc pe strategia oltenilor.
Totodată, deşi eficient, jocul mai puţin atractiv al echipelor antrenate de Dan Petrescu nu este pe placul conducătorilor din Bănie, deoarece acesta îndepărtează fanii de pe stadion şi nu creşte cota jucătorilor. Să nu uităm că, deşi nu a câştigat vreun titlu, Craiova a încasat aproximativ 20 de milioane de euro din vânzarea de jucători, bani care au asigurat bugetul clubului, în timp ce CFR Cluj abia a reuşit să-i vândă pe Kevin Boli şi Mihai Bordeianu, şi pe sume simbolice faţă de cele încasate de Universitatea.
Calificarea echipei din Gruia în grupele cupelor europene a salvat din punct de vedere financiar sezoanele, nu neapărat titlurile obţinute, fiindcă fondul de salarii la CFR este unul foarte mare pentru România, aproape dublu faţă de cel de la Universitatea Craiova. Oricum, în ciuda acestor mesaje care-l cer pe Dan Petrescu pe banca tehnică, de-a lungul timpului, la Craiova, rezultatele obţinute fără un joc ofensiv, spectaculos, n-au fost apreciate.
De asemenea, atât salariul mare şi bonusurile importante solicitate de Dan Petrescu, dar şi faptul că acesta a atacat Universitatea Craiova în mai multe rânduri, sunt motive care-l îndepărtează pe „Bursuc” de clubul din Bănie. Nu în ultimul rând, antipatia şi conflictele dintre Dan Petrescu şi Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, care datează de câteva decenii, sunt şi ele pe lista de pretexte pentru ţinerea la distanţă a lui Petrescu de Bănie.
Craiova a anunţase că Papură va fi antrenor doar „în perioada imediat următoare”
Suporterii Craiovei au „tolerat” numirea lui Cornel Papură numai cu gândul că acesta va fi numai în postura de interimar şi va fi îndepărtat imediat după ce se vor încheia negocierile cu noul antrenor. Suporterii au invocat chiar exprimarea din postarea clubului la despărţirea de Cristiano Bergodi, când oficialii din Bănie au anunţat că Papură şi colaboratorii săi vor conduce echipa „în perioada imediat următoare”. Deşi echipa a avut rezultate bune şi a etalat un joc de calitate în cele două mandate scurte ale lui Papură ca antrenor al „juveţilor”, acesta rămâne în continuare indezirabil pentru tifosi olteni, care l-au contestat cu orice prilej şi pe stadion şi pe paginile de socializare. Pricipalele motive: apropierea de finanţatorul Rotaru şi lipsa unui CV solid.
Peluza Nord: „Nu contează rezultatul, să încheiem provizoratul”
Iar după ce Mirel Rădoi a anunţat clar că nu vine la Universitatea şi că nici măcar nu s-a aflat în negocieri cu Mihai Rotaru, suporterii au „luat foc”, disperaţi de faptul că Papură o să rămână antrenor în continuare. Cei din galerie au fost cei mai vehemenţi contestatari ai lui „Papi”, aceştia numindu-l „impostor” pe cel care lucrează în club de 7 ani, în diverse funcţii. „Nu contează rezultatul, să încheiem provizoratul” au scris ultraşii înaintea meciului de la Botoşani.
„Se făcură 14 zile, 2 săptămâni şi încă ne aflăm „în perioada imediat următoare!? Impostorul şi maseurul cu limba încă subminează din interior şansele Universităţii Craiova la trofee” a fost mesajul celor din Peluza Nord. Papură nu are deloc credit din partea galeriei, numai că aceasta a pierdut deja un „război” cu Mihai Rotaru, când l-a contestat pe Mirko Pigliacelli. În ciuda protestelor, portarul italian a rămas în continuare la echipă şi a trecut un an de la scandal, iar în vară a fost aproape de a câştiga titlul cu Ştiinţa. Se pare că Rotaru nu mai este tentat să le facă pe plac ultraşilor, mai ales după ce ultima dată când a ţinut cont de solicitarea acestora şi l-a instalat antrenor pe Victor Piţurcă, rezultatele au fost deloc cele scontate. Mihai Rotaru consideră şi acum că dacă „Piţi” nu ar fi ajuns în Bănie, Universitatea ar fi câştigat titlul anul trecut.
Câteva dintre mesajele fanilor Craiovei pe pagina oficială de facebook:
Vică Carapalea: „Dan Petrescu este liber, ce mai aștepți domnule Rotaru!”
Răzvan Cismaru: „Dan Petrescu, dacă se vrea performanţă !!!! De joga-bonito avem timp după 3-4 ani în care să luăm 2-3 titluri și să facem coeficient european! Asta e prioritatea Universității la ora asta,un titlu și apoi doar Europa !”
Florin Tab: „Dan Petrescu ne trebuie asta dacă vrem performanță dacă nu rămânem cu tentativele noastre de antrenori!”
Stelică Andreescu: „Dan Petrscu e liber de contract…!!!…,ce spuneţi???”
Gogo Pintenogu: „Dan Petrescu ar fi ideal!”
Vasy Sigmund: „Dan Petrescu antrenor!”