Dan Petrescu l-a convins să vină la CFR Cluj după o singură discuție! Ultimul fotbalist transferat de campioană recunoaște: „Cel mai important e să câștig trofee în România”

Nou-venitul în lotul CFR-ului, Mike Cestor (27 de ani), a recunoscut cum a decurs procesul transferului său la campioana României. Francezul susține că s-a înțeles fără probleme cu oficialii clubului asupra mutării.

Fundașul central este ultima achiziție a clujenilor, iar sâmbătă va debuta cu Academica. Francezul de 27 de ani a jucat 34 de meciuri pentru Astra, în sezonul trecut și ar putea fi o opțiune pentru Petrescu, în linia defensivă, pentru jocurile cu Maccabi.

CFR e cel mai important club din România. Am avut o discuție foarte clară cu șefii clubului, antrenorul este foarte experimentat și voi avea multe de învățat de la el. Am vorbit o singură dată cu Dan Petrescu, apoi am vorbit cu președintele clubului și cu directorul sportiv. Au fost discuții constructive și de aceea sunt aici„, a declarat Mike Cestor,

Fundașul a vorbit și despre obiectivele sale cu CFR Cluj: „Știu că toată lumea își dorește să joace în Liga Campionilor, dar pentru mine cel mai important lucru este să câștig trofee în România„, a adăugat apărătorul central. 

 

Publicat: 20 07. 2019, 16:38
Actualizat: 20 07. 2019, 16:39