Cum a vrut Cristi Borcea să-l convingă pe Dan Petrescu s-o antreneze pe Dinamo: „A venit și mi-a pus banii pe masă!”
Dan Petrescu, un stelist convins, a vorbit despre eventualitatea ca în viitor să preia banca tehnică a lui Dinamo și a povestit un episod care l-a avut în prim plan alături de Cristi Borcea.
Antrenorul în vârstă de 53 de ani susține că e dificil să ajungă vreodată la Dinamo, însă recunoaște că fostul finanțator Cristi Borcea a venit cu banii pentru a-l convinge să preia banca formației roș-albe.
„Ar fi mai greu să ajung la Dinamo. Când era Borcea la Dinamo a venit și mi-a pus banii pe masă. A venit cu Giovanni ca să mă aducă antrenor la Dinamo. Deci am avut ofertă și de la Dinamo. M-au chemat, dar am zis că nu cred că pot să vin. E mai ușor să ajungi de la Steaua la Rapid, dar de la Steaua la Dinamo… Până și Mircea Lucescu a fost la Dinamo și la Rapid.
Ce înseamnă, că nea Mircea nu-i profesionist? Acum s-a dus la Dinamo Kiev, după ce-a fost la Șahtior. Fanii nu-l vor, dar patronul, care e inteligent, a făcut un lucru extraordinar. Eu nu mă așteptam niciodată ca Mircea Lucescu să câștige campionatul! La Șahtior sunt 15 brazilieni. Ce a făcut Mircea Lucescu e unic în fotbal, mai ales la vârsta dânsului. E extraordinar!”, a declarat Dan Petrescu la GSP.
„Trebuie să creezi un spirit”
Dan Petrescu a rememorat câteva momente din perioada 2006-2009 pe când o antrena pe Unirea Urziceni în Liga Campionilor.
„Când m-am dus la Urziceni le-am spus prietenilor că nu mi-e teamă de nimic. Îmi ziceau toți că sunt nebun. Am dovedit apoi în Champions League, cu Sevilla sau Glasgow, că se poate. Dacă echipa e organizată, dacă e disciplină și dacă crezi în ceva. Dacă nu, mai bine stai acasă. Trebuie să creezi un spirit. Un spirit de echipă pe care trebuie să-l cauți, să-l găsești. Am făcut 8 puncte în Champions League”, a adăugat Dan Petrescu.