Dan Petrescu a revenit în România după experiența Al Arabi și a discutat pe aeroport despre echipa sa de suflet, Steaua.
Tehnicianul a trecut prin momente dificile în ultima perioadă, neputând să se întoarcă în țară din cauza regulamentului rigid din zona Golfului. Actele care să parafeze despărțirea de Al Arabi nu fuseseră înregistrate, problema fiind probabil legată de despăgubiri. Iar în astfel de situații, regulile în Qatar sunt clare: Petrescu nu putea părăsi țara.
Totuși, cele două părți au ajuns în cele din urmă la un acord, astfel că antrenorul va petrece sărbătorile în România. La aeroport, Petrescu a vorbit despre situația de la Steaua și despre motivele ratării calificării în primăvara europeană, deși Dinamo Kiev, Aalborg și Rio Ave erau adversare facile.
„Grupa a fost ușoară, dar celelalte echipe aveau salarii mai mari decât la Steaua. Dacă ai bani, ai și performanțe. Dacă nu, e foarte greu„, a spus „Bursucul”, la revenirea în țară
2014 a însemnat revirimentul lui Lucian Sânmărtean, care, odată transferat în Ghencea, a strălucit și a dat măsura completă a talentului său. Randamentul mijlocașului nu l-a mirat pe „Super Dan”, care pune „explozia” fostului jucător de la Vaslui pe seama faptului că roș-albaștrii practică un joc extrem de ofensiv.
„A venit la o echipă care atacă mereu, care domină, face pressing și cred că i se potrivește foarte bine. Cred că și Hagi când a avut vârsta asta a fost fotbalistul anului. Dacă venea mai devreme la Steaua ieșea de mai multe ori jucătorul anului„, consideră Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER