Dan Petrescu nu se sperie de interdicția la transferuri: „Ne descurcăm și un an”. Care crede că este cea mai importantă „achiziție”
CFR speră ca mâine să primească liber la transferuri, din partea TAS. Dan Petrescu a făcut deja lista cu achiziții, în cazul în care interdicția dictată de Comisiile FRF va fi anulată. Antrenorul este totuși relaxat și spune că nu ar fi o problemă nici dacă echipa sa nu ar putea face transferuri un an de zile, fiind mulțumit de lotul pe care îl are.
„Îmi doresc să putem face și noi transferuri, dar în același timp avem un lot numeros, valoros, chiar dacă a plecat Culio și e o pierdere incredibilă. Avem un lot foarte bun și chiar dacă ar fi un an de zile această interdicție eu zic că ne descurcăm”, a spus Petrescu, după reunirea CFR-ului.
Țucudean, ultima încercare
După 4 luni, clujenii s-ar putea baza din nou pe George Țucudean. Atacantul a luat o pauză pentru a se trata de problemele pe care le are la inimă și a revenit la echipă. Fostul golgheter al Ligii 1 va merge în cantonamentul de la Oliva Nova. Tentativa sa de a reveni va fi ultima și Dan Petrescu speră să-și recâștige marcatorul.
„Asta este cea mai importantă achiziție. E un jucător foarte important și l-am văzut că arată bine fizic. Este un jucător de calitate, care cu o execuție poate să câștige orice meci de fotbal. De un asemenea jucător are nevoie orice club. Sper să-l punem pe picioare, din punct de vedere fizic”, este de părere antrenorul.