Dan Petrescu, o „fiară” de antrenor! Dacian Varga, episod incredibil pe teren: „Mamă, a luat foc când i-am zis asta” + De ce nu ar avea Messi loc în echipa „Bursucului” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Dacian Varga (35 de ani) și Viorel Ferfelea (34 de ani) au fost invitații lui Victor Vrînceanu la ProSport Live și au dezvăluit prin ce au trecut pe vremea când îl aveau antrenor pe Dan Petrescu (52 de ani), la Sportul Studențesc și Unirea Urziceni.

Dacian Varga a povestit un dialog incredibil pe care l-a avut cu Dan Petrescu în timpul unui meci, la Unirea Urziceni, dar nu a ezitat să îl laude pe antrenorul CFR-ului.

„Păi, mă certa săptămânal! La un moment dat, în ultima etapă, când eram împrumutat la Unirea Urziceni, aveam meci cu Steaua, când am câștigat campionatul. Era prin minutul 80-85, eram pe lângă banca de rezerve și a început: «Aleargă!», «Dar mai lasă-mă, că mai sunt cinci minute și suntem campioni, lasă-mă puțin!». Mamă, a luat foc: «Te omor!». Din punctul meu de vedere, Dan Petrescu e cel mai mare antrenor român”, a spus Dacian Varga, la ProSport Live.

„E greu să te cerți cu Petrescu, pentru că te ceartă el, nu ai cum să te cerți cu el, nu e vreun schimb de replici, nu. La el nu există. Jucătorii sunt acolo ca să muncească”, a spus și Ferfelea, completat de către Varga: „Și îți aduce mereu argumente!”.

„Dan Petrescu nu l-ar lua pe Messi”

Viorel Ferfelea este de părere că Lionel Messi, căpitanul Barcelonei, nu ar avea loc într-o echipă antrenată de către Dan Petrescu.

„Nu cred că l-ar lua pe Messi. Nu exagerez când spun lucrul ăsta! Nu face faza defensivă, nu se încadrează în ce cere el”, este convins Ferfelea.

„Te contrazic, i-ar spune: «Stai tu, acolo, și o reglăm noi în nouă inși»”, a intervenit Dacian Varga, iar Ferfelea a completat: „Oricum, la un moment dat sigur o să-l certe și pe el: «Băi, dar nu mai vii și tu înapoi?!»”.

Dan Petrescu și Dacian Varga au cucerit titlul de campioni ai României alături de Unirea Urziceni, în sezonul 2008-2009, iar pe Sportul Studențesc Dan Petrescu a antrenat-o în două rânduri, în 2003 și în sezonul 2004-2005.

Publicat: 04 03. 2020, 08:23
Actualizat: 04 03. 2020, 08:23