Dan Petrescu, pe „repeat” înaintea meciului din Bănie: „Craiova e pe val, clar e favorită” + Laude pentru olteni: „Au de toate, nu văd de ce nu ar câștiga ei campionatul” | VIDEO

Dan Petrescu, pe „repeat” înaintea meciului din Bănie: „Craiova e pe val, clar e favorită” + Laude pentru olteni: „Au de toate, nu văd de ce nu ar câștiga ei campionatul” | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul CFR-ului a prefațat meciul cu Universitatea Craiova din ultima etapă a sezonului regulat și a mărturisit că echipa sa nu are misiune ușoară în Bănie.

Dan Petrescu a declarat că își va odihni jucătorii de bază pentru meciul retur cu Sevilla, din șaisprezecimile Europa League, programat săptămâna viitoare. De asemenea, „Bursucul” este de părere, din nou, că adversarii sunt favoriți.

„Nu mi-a trecut nici acum supărarea pentru golul primit cu Sevilla, dar nu mai avem timp acum să ne gândim la Sevilla. Avem un meci foarte greu cu Craiova. E clar că plătim prețul cupelor europene acum. Am vrut cupe europene, am vrut primăvară, acum trebuie să știm să suferim. Clar, Craiova e favorită la meciul ăsta. S-a odihnit, are fanii, e pe val, are trei victorii. Noi va trebui să odihnim foarte mulți jucători, deci nu e bine pentru noi. Dar, în același timp, voi vedea dacă jucătorii care au jucat mai puțin pot face față în play-off. Campionatul se va decide în play-off, chiar dacă și acest meci este foarte important”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Stadion arhiplin în Bănie

CFR Cluj va juca într-o atmosferă ostilă în Bănie. Oltenii au epuizat toate biletele la meciul contra campioanei și se anunță un „Ion Oblemenco” plin.

Așa cum ne-au obișnuit, suporterii Universității Craiova își vor susține favoriții pe tot parcursul meciului și vor pregăti o scenografie specială pentru acest meci.

Dan Petrescu nu se teme de o asemenea atmosferă, ci dimpotrivă, este încrezător că elevii săi se vor „hrăni” din încurajările pentru adversari.

„Și la Sevilla s-au vândut toate biletele, din ce am înțeles. Deci, sunt două meciuri în care vrei într-adevăr vrei să joci fotbal. Orice jucător își dorește să joace cu un stadion plin, chiar dacă e acasă sau în deplasare. Cei care joacă acasă au un avantaj, dar jucătorii noștri, din ce am înțeles eu, își doresc și le place să joace cu un stadion plin”, a spus Dan Petrescu.

„Craiova are tot ce îi trebuie să câștige campionatul”

Dan Petrescu a continuat cu laudele la adresa adversarilor. Acesta este de părere că Universitatea Craiova poate deveni campioană în acest an.

„Va fi un meci încins. Și acum și în play-off va fi la fel. Au jucători foarte buni, au tot ce trebuie, au bani, au patron, stau bine din toate punctele de vedere, lot excelent, au suporteri foarte mulți. Au arbitraje foarte bună, nu țin minte o greșeală împotriva Craiovei în acest sezon. Deci au tot ce le trebuie ca să câștige campionatul. Nu văd de ce nu ar câștiga ei campionatul. Mai ales că au luat jucători buni acum, l-au luat și pe Nistor, și pe Dielna. Au revenit și jucătorii care erau în afara lotului”, este convins Dan Petrescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×