Dan Petrescu să își pună pofta în cui! Răspunsul LPF cu privire la solicitarea antrenorilor din Liga 1: „E imposibil” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre solicitarea antrenorilor din Liga 2 cu privire la schimbările posibile la fotbal.
Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul CFR-ului, a fost printre primii care au cerut să poată face cinci schimbări în timpul unui meci, în loc de trei și să aibă zece jucători pe banca de rezerve.
Justin Ștefan le-a transmis antrenorilor că nu vede posibilă o astfel de schimbare.
„Nu cred că e ușor să faci o astfel de modificare. La momentul acesta o văd aproape imposibilă. Nu ştiu dacă a propus Sepsi. Ziceam ieri în ședință, nu mai ştiu cine a propus”, a spus Justin Ștefan, la ProSport Live.
- Omul de încredere al lui Gino Iorgulescu, despre cum conduce șeful LPF instituția prin telefon: „Eu așa țin legătura cu el” + S-a amuzat de propunerea lui Dragomir | EXCLUSIV VIDEO ProSport Live
- Știm data la care sezonul 2019 – 2020 trebuie să se încheie. Prima mare problemă cauzată de COVID-19. „FRF n-are o variantă!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
„Mi-aș fi dorit și îmi doresc foarte mult ca cei care decid lucrurile în România să lase 10 jucători pe banca de rezerve. Îmi doresc foarte mult în continuare. Să ne luăm și noi după campionatul Italiei, Rusiei, de la mondiale, de la naționale.
La națională sunt 10 jucători pe bancă. Sper ca de la iarnă să avem 10 jucători pe banca de rezerve. De ce îi plătim? Să îi țin în tribună? Dacă îi țin pe bancă pot să îi folosesc, nu? Îmi doresc foarte mult să avem și VAR. Și asta e alt lucru. Dar nu inteleg de ce noi nu vrem nimic în România. Noi nu vrem nimic să facem, nu vrem să înaintăm” – Dan Petrescu, în octombrie 2019
„Eu mă gândesc să ne dea voie să facem mai multe schimbări. Cred că 5 ar fi suficiente. 5 schimbări în 90 de minute” – Leo Grozavu, aprilie 2020