Dan Petrescu, marcă înregistrată! Antrenorul CFR-ului se teme și de FC Argeș: „Am stat prin avioane, pe teren, prin spitale, pe unde suntem şi e greu…”
Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că în meciul cu nou – promovata FC Argeş, campioana porneşte cu şansa a doua.
Partida FC Argeş – CFR Cluj va avea loc duminică, de la ora 18:00, în Liga 1.
Dan Petrescu a fost întrebat ce e mai dificil: să-i refacă fizic sau psihic pe jucători după dezastrul cu AS Roma din grupele Europa League, 0-5.
„Cred că amândouă. Normal că este greu. Avem un meci în care cred eu pornim cu şansa a doua. La fel am spus şi şi la Roma şi acum. Echipa e foarte obosită, sunt prea multe meciuri, prea multe probleme de lot şi se vede asta pe teren”, a spus Dan Petrescu pentru pagina de Facebook a celor de la CFR Cluj.
Dan Petrescu: „Avem şi un lot cu o vârstă înaintată şi se simte şi se vede asta”
„FC Argeş a câştigat ultimele două meciuri acasă cu noul antrenor, sunt pe val, au jucat ultimul meci acum vreo 12 zile, s-au pregătit, s-au odihnit, noi am stat prin avioane, pe teren, prin spitale, pe unde suntem şi e greu să formăm o echipă, dar vom încerca să scoatem maximum din acest meci.
Toţi jucătorii au nevoie de zile libere, dar sunt jucători care pleacă la echipa naţională şi nu o să aibă zile libere, dar nu cred că zilele libere sunt soluţia la noi. Sunt probleme fizice deoarece nu am avut timp să facem o pregătire şi meciurile au fost prea multe.
Suntem singura echipă din România care a jucat aşa multe meciuri şi asta se vede. Avem şi un lot cu o vârstă înaintată şi se simte şi se vede asta.
(n.red. – dacă există şanse să intre Ben Youseff în meciul cu FC Argeş) Nu.
(n.red. – despre jucătorii CFR Cluj convocaţi la loturile naţionale) Nu vreau să comentez, sunt antrenorii care decid”, a declarat Petrescu pentru pagina de Facebook a clubului ardelean.