Dan Petrescu și primele probleme la Cluj. Doi jucători importanți din mandatul lui Miriuță nu au fost luați în cantonament și sunt aproape de excluderea din lot. Cu ce i-au supărat pe șefi
Venirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj a atras după sine cinci transferuri, dar „Bursucul” se confruntă și cu probleme, iar doi dintre jucătorii pe care Vasile Miriuță s-a bazat sezonul trecut sunt aproape de excluderea din lot.
După ce i-au adus pe Balic, Hoban, Coman, Alexandru Vlad și Urko Vera, șefii clujeni încearcă și transferul lui Silviu Lung Jr., portarul Astrei Giurgiu, iar prima propunere făcută fostei campioane a constat în trimiterea lui Filipe Nascimento și Bryan Nouvier sub comanda lui Edward Iordănescu. Niciunul dintre cei doi mijlocași nu vrea, însă, să îmbrace tricoul Astrei, iar Dan Petrescu a luat primele măsuri.
Conform Digi Sport, Nascimento și Nouvier nu au fost opriți în lotul de 26 de jucători cu care Dan Petrescu va efectua cantonamentul de la Poiana Brașov, iar „Bursucul” se gândește chiar să-i exludă din lot.
Nascimento și-a motivat decizia prin faptul că nu vrea să se mute de la Cluj la Giurgiu, în timp ce Nouvier le-a transmis șefilor din Gruia că ar prefera să se întoarcă în Franța, de unde a venit, în 2015, din postura de jucător liber de contract.
Sezonul trecut, Nouvier a prins 37 de meciuri în tricoul CFR-ului și a marcat patru goluri, în timp ce Nascimento a strâns 29 de prezențe în toate competițiile.